Azi, la „Antena 1” Piteşti, am urmărit un „Subiect de presă” ieşit din tipar, pentru că a abordat statutul ziaristului profesionist din România. În emisiunea moderată de Cristina Munteanu, invitat special a fost chiar Mihai Golescu (de obicei, dânsul este gazdă la respectiva emisiune), avându-l alături pe reputatul sociolog Octavian Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene Argeş. Mihai Golescu a explicat, făcând o trecere prin istorie, cum a evoluat presa din România şi de ce anume ar avea nevoie astăzi pentru a putea oferi informaţii veridice şi de calitate – fără compromisuri.

Sub talpa compromisului

„Mă simt emoţionat la emisiune, pentru că acum eu sunt subiectul, nu cel care pune întrebările. Am împlinit recent 50 de ani de presă, iar asta înseamnă pentru mine două lucruri: în primul rând, cei 22 de ani lucraţi în regimul trecut, când nu puteai să fii ziarist dacă nu erai membru de partid. Atunci, presa însemna răspunsul unor comandamente şi tot felul de compromisuri. Nu era presiune să scriem despre un subiect specific, ci era presiunea să scrii în aşa fel încât să serveşti regimul respectiv. Dacă nu înţelegeai treaba asta, nu rămâneai în presă. Abilitatea gazetarului era de a sta pe muchie de cuţit, de a fi în două luntrii. Cei buni, da, respectau pe de o parte ordinele de partid, însă aveau capacitatea de a aşterne pe hârtie lucrurile în aşa manieră încât să fie de folos cititorilor şi chiar să strecoare idei care, în formă brută, nu ar fi fost agreate de conducători” – a dezvăluit Mihai Golescu.

Explozie la tiraj

„După Revoluţie, a fost o perioadă mult mai interesantă. Am traversat nişte etape noi. Îmi aduc aminte de explozia la tiraj, peste 36.000 de exemplare şi o puzderie de ziare de toate felurile. Au urmat stratificări, s-a făcut curăţenie într-o anumită măsură şi a rămas o parte a presei care chiar a crezut în cuvântul tipărit şi în răspunderea pentru cuvântul scris. Până la urmă, cred că asta este răspunderea cea mai mare a unui gazetar: ţii un condei în mână şi ai grijă ce faci cu el” – a continuat publicistul.

Este o responsabilitate de care unora prea puţin le-a păsat, după cum a afirmat şi domnul Sachelarie.

„Problema e foarte complicată, pentru că trebuie pornit de la o diagnoză socială. Nu întâmplător ziarele au ieşit cum au ieşit şi nu întâmplător «Evenimentul Zilei» a avut multă vreme un tiraj de un milion de exemplare, mulţumită găinii care naşte pui vii. Lumea nu era pregătită să facă o diferenţă între ştirile adevărate şi cele false. Dorinţa de a citi era foarte mare, lumea ieşea dintr-un univers restrâns, iar cei care au ştiut să exploateze această nevoie au avut de câştigat la acea vreme (n.r. – în primii trei ani de după Revoluţie), însă pe termen scurt. Mulţi ziarişti, competenţi, talentaţi şi apreciaţi, au renunţat din păcate la nişte principii morale. Puţini au păstrat o verticalitate şi nu s-au abătut de la aceste principii, unul dintre aceştia fiind Mihai Golescu” – a spus dl. Sachelarie.

Pierderea credibilităţii

Aşadar, credibilitatea s-a pierdut după ce inocenţa consumatorilor s-a transformat în suspiciune, în bănuiala că informaţiile nu sunt adevărate. Astăzi, abilitatea gazetarului trebuie să fie credibilitatea în faţa cititorilor, nu în faţa redactorului-şef.

După ’95, presa s-a aşezat, iar până în 2008 a mers bine. A urmat o perioadă nebună, când breasla s-a şubrezit.

„Presa s-a şubrezit din interior şi pentru că societatea a devenit şubredă. Presa nu poate fi mai bună decât societatea în care activează, fiind oglinda ei. Problemele financiare au contribuit din plin la această schimbare negativă. Presa şi-a pierdut independenţa financiară, fiind preluată şi controlată mai mult sau mai puţin de grupuri de interese. De câţiva ani, a apărut şi concurenţa din realitatea virtuală, cu o schimbare de concept în care eu nu cred. Un ziar online nu îmi inspiră credibilitate. E o hemoragie de informaţii din care 80% sunt false sau tendenţioase. În cele mai multe cazuri, sunt unul-doi oameni care, chipurile, se ocupă de tot ce ţine de ziar. Dar un ziar serios are oameni care să facă munca de teren, nu oameni care stau şi copiază din faţa calculatorului” – a fost de părere sociologul.

„Noi nu am avut grijă de profesia noastră şi am făcut compromisuri care ne-au dus în jos. Presa ar trebui să fie a patra putere în stat, dar se alătură anumitor partide politice, îşi pierde raţiunea şi, în loc de redactarea obiectivă a articolelor, apar informaţii plătite, unde fiecare poate minţi sau influenţa lucrurile după cum îşi doreşte. Dacă se întâmplă aşa, atunci cu ce mai contribuim noi la educarea societăţii, la promovarea principiilor morale şi sănătoase?” – s-a întrebat directorul cotidianul nostru.

Mulţi invocă lupta pentru a supravieţui într-un domeniu serios afectat din punct de vedere financiar. O parte din breaslă caută soluţii şi consideră că statul ar putea face demersuri pentru susţinerea presei de calitate.

Ce se mai poate face?

„E o utopie cum că statul ar putea sprijini un anumit tip de presă, mă refer la cea responsabilă. Dacă te sponsorizează statul, interesele la un moment dat pot fi divergente faţă de ceea ce înseamnă societate şi ce ar trebui să facă jurnalistul. Situaţia e foarte complicată. Ca să avem un model jurnalistic care să funcţioneze, trebuie să ne gândim la educaţia pentru informaţia corectă” – a mai spus dl. Sachelarie.

„Cred că statul ar trebui să fie interesat să ajute presa. Dar în momentul de faţă, dacă statul ajută presa, o face şi obedientă, pentru că are pretenţia apoi să scrii ce vrea el. Dacă el ar înţelege că presa e acea supapă socială care detensionează nemulţumurile puternice, atunci ar corecta din mers lucrurile care nu se întâmplă bine social. Statul ar putea acorda facilităţi presei de calitate, în aşa fel încât să promoveze modelele pozitive şi să facă educaţie” – a precizat Mihai Golescu.

„În ziua de astăzi, rata criminalităţii de la noi din ţară este una dintre cele mai scăzute din Europa. Dacă citeşti ziarele, te apucă durerea de cap. Ziariştii fac spectacol din crime şi alte infracţiuni, gândindu-se că aşa câştigă audienţă. Poate că la ziarele care au iniţiative înspre educaţie şi cultură (cum e, spre exemplu, ziarul «Argeşul» cu suplimentul „Săgetătorul”), statul ar putea să acorde anumite facilităţi” – a completat directorul Bibliotecii Judeţene.

„Dar este oare statul preocupat de cultură şi educaţie? Este o întrebare la care cunoaştem prea bine răspunsul…” – a conchis Cristina Munteanu.

Distribuie pe Facebook

George Olteanu

See Full Bio