Centrul Piteştiului are de toate. Altfel spus orice treabă ai avea de rezolvat aici o pui la punct. Ai nevoie de un împrumut la bancă sau poate vrei să faci un depozit? Alege una din cele peste 10 instituţii financiare care se întind de la Business Forum până vizavi de Finanţe. Vrei să-ţi cumperi produse electronice, îmbrăcăminte sport sau poate cauţi un costum elegant? Îţi stau la dispoziţie alte zeci de magazine. Ţi-e foame? Ai de toate, începând de la covrigii cu mac din micile gherete stradale, până la prăjelile de la fast-food-uri sau specialităţile dintr-un restaurant cu ştaif. Te doare capul, nu te simţi bine? Mergi la farmacie şi dacă nu se rezolvă cu un „Caffetin” sau „Nurofen”, sunt trei-patru clinici private care acoperă mai toate specialităţile medicale.
Avem în centru şi meseriaşi – croitori, ceasornicari, electronişti, oameni care te scot din impas dacă ajungi la kilometrul zero cu pantalonii franjuri după ce te-a alergat vreun maidanez sau dacă ţi-ai făcut praf telefonul când ai alunecat pe pavelele lui Ionică.
Meserii pe cale de dispariţie
Ei bine, dacă în cazurile enunţate mai sus (doctori, farmacişti, bancheri) nu am identificat probleme de ordin financiar (ei fiind bine plătiţi în majoritatea cazurilor), când ajungem la meseriaşi intrăm parcă într-o cu totul altă lume: una tristă, „prăfuită”, unde evocarea trecutului şi realizările de altădată sunt hrană pentru prezent şi viitor.
La o ceasornicărie din apropiere de Hotel „Muntenia”, o doamnă în vârstă lucrează cu mare atenţie la un ceas mecanic care, acum trei-patru decenii, era o adevărată bijuterie. Astăzi e demodat, însă posesorul ţine la acest accesoriu care, pentru el, are o semnificaţie specială. L-a adus aşadar la ceasornicar, iar femeia mă priveşte pe sub ochelari, mă măsoară din cap până în picioare şi îmi spune.
„Nu ai tu vârstă cât am lucrat eu cu ceasurile. Anul ăsta fac, cred, 40 de ani. Am prins vremuri bune, astăzi însă nu prea mai e de lucru. Una la mână – acum majoritatea ceasurilor sunt de unică folosinţă, practic nu ai ce repara la ele, iar cele scumpe, de calitate, sunt piese rare pentru că lumea nu mai are bani. Sunt atâţia şomeri sau angajaţi pe salarii de mizerie, nu-şi permit obiecte de valoare şi faptul că au un telefon care le arată ora tot e ceva. Eu fac parte din «Cooperativa meşteşugarilor» şi sunt plătită la realizări. Câştig puţin pentru că, aşa cum îţi spuneam, nu prea mai ai ce să repari.”
Aşadar, meseriile de altădată sunt pe cale de dispariţie. Unii se reprofilează, alţii caută să se alinieze noutăţilor din domeniul la care se pricep, alţii rămân la ce ştiu mai bine să facă şi trăiesc din puţinul pe care-l agonisesc de la o zi la alta.
Adaptarea la prezent
În apropierea ceasornicărie e o firmă de reparaţii televizoare. Aici e ceva mai mult de lucru, asta pentru că afacerea nu mai e bazată doar pe banii obţinuţi din vechile televizoare cu tub catodic (alte piese pe cale de dispariţie) sau radio-uri vechi, ci electroniştii au învăţat să repare plasme, LCD-uri, boxe fără fir şi multe alte noutăţi din domeniu.
Cel mai bine pare să le meargă service-urilor de telefoane mobile, acolo unde rafturile sunt pline cu smartphone-uri şi alte dispozitive cu ecran tactil: tablete şi chiar laptop-uri de ultimă generaţie. Asta e acum la mare căutare, aşa cum pe vremuri ceasornicăriile mergeau… ceas.
Şi mecanicii de Dacii vechi şi-au cam ieşit din mână fiindcă, astăzi, cu toate eforturile lor de a descoperi dedesubturile noilor autovehicule, se lovesc de piese încapsulate, de construcţii modulare care pot fi modificate / schimbate doar cu instrumente speciale de lucru, disponibile de obicei doar în marile service-uri.
Problema e că tocmai de acolo de unde ai aşteptări ridicate apar situaţii penibile care, paradoxal, te fac să te întrebi „unde sunt, domnule, meseriaşii?”. Păi, mecanicii care îţi schimbă distribuţia şi după câţiva kilometri rămâi în drum cu motorul terminat cu siguranţă nu sunt meseriaşi, la fel cum nici „specialiştii” de la caroserie care uită să prindă şuruburi la scutul maşinii nu sunt… specialişti.