Advertisement
Având ca sursă de inspiraţie întâmplări reale, investigate de un prieten, Gabriel Cazan, membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Piteşti, a scris, până în prezent, două cărţi în care arată cum erau furate, înainte de Revoluţie, piese, echipamente sau chiar maşini întregi de la uzina din Colibaşi. Astfel, anul trecut a văzut lumina tiparului „Omul din acea Dacie care avea numărul 1501 când a ieşit pe poarta numărul doi a uzinei de la Colibaşi”, iar zilele trecute a fost lansată, la Biblioteca Judeţeană, „Femeia care l-a întâlnit pe omul din acea Dacie”. Autorul care a îmbrăcat anchetele într-o formă literară nu a pus punct seriei de dezvăluiri pe această temă…
Advertisement