
Jocurile de noroc și pariurile sportive sunt mai accesibile ca niciodată, grație extinderii accentuate a internetului și a tehnologiilor care permit crearea de aplicații pentru smartphone și tabletă. Jucătorii nu trebuie să facă niciun efort pentru a juca într-un cazinou digital sau pentru a paria într-o casă de pariuri online. Au nevoie doar de un device cu acces la internet, un cont de utilizator pe platforma pe care doresc să o acceseze și bani.
Și legalizarea gamblingului în tot mai multe țări are un rol important în creșterea numărului de cazinouri online licențiate. Acest tip de cazinouri sunt legale, monitorizate și supravegheate de autoritățile de stat și funcționează pe baza unei licențe emisă de o entitate guvernamentală, specifică pentru fiecare stat în care jocurile de noroc sunt legale. În România, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc are atribuția de a aproba sau respinge cereri de licență și de a monitoriza industria de jocuri de noroc.
Odată cu creșterea domeniului de gambling a apărut și nevoia de informare a jucătorilor atât despre jocuri cât și despre promoțiile pe care le oferă operatorii, instrumentele de joc responsabil și multe altele. În acest context, au fost lansate pe piață și platforme de informare din domeniul jocurilor de noroc, un bun exemplu fiind jocuricazinouri.com.
O informare minuțioasă și un stil de joc echilibrat pe site-uri ale cazinourilor legale asigură, în general, o experiență plăcută, fără impedimente serioase. Însă, în spațiul virtual există și numeroase tentative de fraudă, iar o clipă de neatenție este suficientă pentru a pica în plasa escrocilor.
Cele mai comune tipuri de escrocherii
Pentru a evita riscul de a fi victima schemelor de fraudă în domeniul jocurilor de noroc, iată ce informații trebuie să cunoști:
Cazinourile online fără licență sunt una dintre cele mai frecvente înșelătorii din domeniul gamblingului. De multe ori, cazinourile ilegale au o interfață asemănătoare cu a celor reglementate, motiv pentru care este nevoie de atenție atunci când vrei să te înscrii pe site-ul unui cazinou.
Pentru că nu sunt controlați de nicio autoritate, cei care dețin site-uri nereglementate de jocuri de noroc pot să manipuleze totul în favoarea lor și să dispară fără urmă.
Jocurile fără certificat sau produse de firme obscure sunt o altă practică frauduloasă din industria de gambling. Astfel de jocuri sunt întâlnite pe platformele nelicențiate. Deși, jucătorul ar putea crede că jocul este corect, în realitate acesta este programat să nu ofere niciun câștig.
Blocarea contului de jucător, fără niciun motiv este, de asemenea, o fraudă specifică platformelor de gambling ilegale. Jucătorului i se permite să depună bani și să joace, dar la un moment dat, de regulă când apare un câștig, contul este blocat sau se tergiversează exagerat de mult procesarea retragerii prin solicitarea de documente, după care este inventat un motiv pentru a fi dat afară de pe site prin blocarea contului.
Bonusurile care sunt prea generoase sunt o escrocherie. Deși promoțiile sunt extraordinar de favorabile, în realitate au condiții ascunse, cum ar fi o cerință de rulaj de 60x sau 70x, care este imposibil de realizat sau limite drastice la retragere.
Poți fi păcălit și prin rețelele de socializare sau prin aplicațiile de mesagerie, unde ți se trimit mesaje de la expeditori necunoscuți care îți promit așa-zise coduri secrete pentru a juca gratuit la sloturi sau câștiguri garantate dacă trimiți o anumită sumă de bani sau accesezi diverse linkuri. Acestea sunt scheme de înșelătorie prin care ți se fură banii sau datele personale și financiare.
Există și escrocherii cu site-uri clonate. Jucătorul are impresia că accesează site-ul unui cazinou legal, dar în realitate este vorba despre răufăcători care îți fură datele bancare. De obicei, adresa URL “https” nu conține acel “s” la final, sau are diverse combinații de cuvinte care sunt suspecte. Cei care folosesc această metodă de înșelătorie cer parola sau codul PIN al cardului pentru a-ți fura datele bancare.
Atenție și la așa-zișii specialiști în jocuri de noroc care promit că te învață secretele jocurilor de sloturi pentru a le învinge sau că îți trimit algoritmi care înving ruleta sau blackjack-ul în schimbul unor sume de bani și multe alte “rețete magice”. Toate nu sunt altceva decât păcăleli.
Cum să verifici autenticitatea unui cazinou
Din fericire, dacă ești atent poți să eviți cu succes fraudele online și să alegi doar cazinouri de încredere.
Pentru a fi sigur că joci pe o platformă de renume, legală, deci licențiată, asigură-te că sunt publicate pe site-ul cazinoului toate informațiile despre licență (data emiterii, data când va expira, de către cine a fost emisă, pentru cine și numărul licenței). Datele afișate pe site-ul cazinoului trebuie comparate cu cele de pe site-ul instituției care a emis licența (Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc în cazul țării noastre, secțiunea „Lista operatorilor licențiați”). Dacă apare pe lista firmelor licențiate, totul este legal, dar dacă nu apare, este recomandat să nu joci deoarece este vorba despre un site ilegal.
Dacă joci pe platformele unor cazinouri din afara țării, trebuie să faci același lucru, dar verificând pe site-ul instituției care reglementează jocurile de noroc în statul respectiv, cum ar fi de exemplu Malta Gaming Authority, UK Gambling Commission, Curacao eGaming, Gibraltar Regulatory Authority.
Citește mereu secțiunea “Termeni și Condiții”, care trebuie să conțină informații clare, corecte și transparente cu privire la retrageri, bonusuri, verificare KYC (acte de identitate) etc.
Este recomandat să verifici și furnizorii de jocuri care oferă jocurile respectivului cazinou. În general, toate cazinourile licențiate colaborează cu nume mari din domeniu: NetEnt, Play’n GO, Pragmatic Play, Microgaming,
Evolution. Dacă jocurile sunt produse de companii necunoscute este un semnal de alarmă.
Un plus de încredere îți pot da recenziile altor jucători, bineînțeles dacă acestea sunt în mare parte pozitive. Dacă observi că cele mai multe review-uri sunt negative, este evident că ceva nu este în regulă cu acel cazinou și este de preferat să îl ocolești.
Poți testa și serviciul de suport clienți prin începerea unei conversații pe chat sau prin trimiterea unui email, Dacă răspund repede și primești un răspuns clar, profesionist, în limba țării tale este un semn bun. Orice cazinou serios are acest serviciu disponibil non-stop.
Este de preferat să verifici și securitatea site-ului prin observarea adresei URL. Dacă începe cu “https://”, litera “s” de la final arată că există un certificat SSL și poți naviga în siguranță. Pictograma unui lacăt în bara de adresă a site-ul este un alt semn că există servicii de securitate solide.
Concluzie
Așadar, fraudele online sunt o problemă serioasă și este recomandat să iei măsuri de precauție pentru a te bucura de un joc în siguranță.