# Începe campania electorală (oficială) pentru alegerile europarlamentare. Aşteptările sunt mari din partea tuturor partidelor politice, dar şi mai mari sunt ale cetăţenilor. Aceştia se simt, cumva, trădaţi de modul în care ţara a fost (ne)reprezentată până acum în Parlamentul European. În cele ce urmează vom scrie ce s-a întâmplat la precedentele scrutinuri electorale similare şi la ce ne-am putea aştepta în continuare…
Doar un eligibil?
Pentru alegerile de la 26 mai partidele politice şi-au stabilit listele de candidaţi. Pe aceste liste se află mai mulţi argeşeni, dar numai Gabriela Zoană (PSD) pare să fi prins un loc eligibil (12, în contextul în care partidul ar obţine din nou cel mai mare scor). În rest, PNL Argeş nu are niciun reprezentant pe listele naţionale, PMP merge, de pe locul 10, cu preşedintele filialei, Cătălin Bulf (partidul e cotat la cel mult 5%, ceea ce ar însemna vreo două mandate), ALDE îi are pe Andrei Gerea şi pe Robert Turodache, iar USR – niciun reprezentant.
Un candidat independent, dar care nu este argeşean – George Simion – este puternic susţinut de unii primari din Argeş, în special de Virgul Baciu de la Corbi. Acesta reprezintă o platformă unionistă (pledează pentru unirea Basarabiei cu România).
2009
România a intrat în Uniunea Europeană în 2007 şi a avut primii eurodeputaţi cu mandate pe jumătate, până în 2009, la primele alegeri europarlamentare şi în ţara noastră. Deci, acum zece ani, în judeţ s-au prezentat la urne 144.285 de alegători, adică 42,42% dintre argeşenii cu drept de vot. În timp, entuziasmul european s-a estompat, aşa că anul acesta se întrevede o prezenţă mai scăzută, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace în aceeaşi zi un referendum privind justiţia.
În 2009, PSD a obţinut 11 mandate de europarlamentari, PDL – 10, PNL – 5, PRM – 3, UDMR – 3, iar dintre cei doi candidaţi independenţi înscrişi în cursă (Elena Băsescu, fiica şefului statului de atunci) şi avocatul Pavel Abraham, doar EBA a avut succes, cu sprijinul puternic al PDL care a „tras” în toate organizaţiile ca fiica „şefului” să obţină peste 5% din voturi.
S-au mai aflat în competiţie PNŢCD şi Partidul Ecologist, dar fără rezultate. În Argeş au fost organizate 466 secţii de votare. Interesant este faptul că dintre cei 11 europarlamentari PSD de atunci, mulţi nu mai sunt acum membri ai partidului (Daciana Sârbu, fost deputat de Argeş), Corina Creţu (comisar european) etc. Viorica Dăncilă, actual premier, s-a aflat atunci pe locul 11 pe lista naţională a PSD.
2014
Următoarele alegeri pentru UE au avut loc în 2014, atunci când în Argeş numărul secţiilor de votare a crescut la 518. Doar 32,06% dintre alegătorii înscrişi pe liste s-au prezentat la vot, fiind exprimate 161.773 de sufragii valabile. Au rămas nefolosite şi au fost anulate 422.532 buletine de vot.
Rezultatele: 1. Alianţa PSD-UNPR-PC – 75.820 voturi (46,86%); 2. PDL – 17.573 voturi (10,86%); 3. PNL – 17.134 voturi (10,59%); 4. Mircea Diaconu (musceleanul nostru a fost candidat independent) – 16.162 voturi (9,99%); 5. PMP – 11.046 voturi (6,82%); 6. PP-DD – 6.416 voturi (3,96%); 7. PRM – 5.912 voturi (3,65%); 8. Forţa Civică – 3.029 voturi (1,87%); 9. Alianţa Naţională a Agricultorilor – 1.517 voturi (0,93%); 10. Partidul Ecologist Român – 1.253 voturi (0,77%). AlianţaPSD-UNPR-PC a obţinut 16 mandate, PNL – 6, PDL – 5, UDMR şi PMP – câte două. Şi Mircea Diaconu a avut succes. Pe lista PSD se afla şi Gabriela Zoană, pe locul 20, dar a ajus eurodeputat abia anul trecut, când i-a luat locul Vioricăi Dăncilă, care a ajuns premier al României.
2019
Pe „piaţă”, ca să spunem aşa, au fost aruncate fel de fel de sondaje. Unele pun pe primul loc PNL, altele plasează PSD în frunte sau cele două partide at fi… umăr la umăr. Mai nou, PSD a semnat un protocol de susţinere cu PNŢCD şi Partidul Ecologist, cele două mici formaţiuni politice angajându-se să sprijine candidaţii social-democraţi.
Culmea-culmilor, cum s-ar spune, au ajuns ţărăniştii în aceeaşi căruţă cu oamenii lui Ion Iliescu! Vom vedea ce va fi la alegerile din 26 mai. Un lucru însă ne interesează: cei care vor ajunge în Parlamentul European trebuie să ne reprezinte cu demnitate interesele şi să aibă mereu în minte România, nu… comenzi primite dintr-o parte sau alta a Europei!