În cazul unui accident rutier de care se face vinovat celălalt şofer, este bine de ştiut că, începând din acest an, printr-un nou mecanism aplicat asigurărilor RCA, poţi solicita plata despăgubirii de la propriul asigurător. Este aşa-numita decontare directă care se aplică dacă evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale şi dacă ambele maşini sunt asigurate. Cosmin Baltasiu, directorul firmei Transilvania Broker, ne-a explicat care este principalul beneficiu al acestei opţiuni.
„Şoferii care doresc instrumentarea cazului de către propriul asigurător (pe care îl consideră de încredere) sunt dispuşi să plătească o sumă suplimentară, recuperarea prejudiciului făcându-se de obicei mai repede decât dacă ar aştepta plata de la asigurătorul RCA al vinovatului. Nu se mai pune problema din trecut, cea a neplăţii, acum toate companiile îşi onorează contractul. Promptitudinea este însă un factor pe care foarte mulţi şoferi şi-l doresc în cazul unui eveniment, aşa că aleg această variantă” – ne-a declarat Cosmin Baltasiu.
O altă noutate legată de serviciile RCA este posibilitatea transferării cazierului bonus-malus la noua maşină. Această măsură îi permite unui şofer care nu a produs accidente să beneficieze de o reducere substanţială la încheierea unei poliţe RCA pentru o altă maşină.