Orice deținător de motofierăstrău (sau drujbă, așa cum s-a împământenit termenul) știe că este esențială calitatea sculelor dintr-o gospodărie. O drujbă este utilă în multe contexte, fiind un ajutor practic când vine vorba de construcții, prelucrarea lemnului, peisagistică și multe altele. O drujbă de calitate își păstrează eficiența doaor dacă este folosită în condiții optime și este utilizată conform regulilor de bună folosință. Durata de viață a unei drujbe poate fi prelungită atât de simplu, prin utilizarea corectă, conform instrucțiunilor.
Piese drujba oferte (LINK)De exemplu, imediat după utilizare, drujbei îi trebuie un rodaj. În funcție de model și producător, modul corect de efectuare a rodajului diferă. În general, însă, nu este recomandat un rodaj făcut la relanti, în gol, ci unul efectuat cu sarcini ușoare, tăind lemne de mici dimensiuni, cu diametrul de până în zece centimetri, până se consumă primele 3-4 rezervoare de benzină.
De asemenea, se recomandă folosirea de uleiuri originale, pentru amestecul de combustibil. Acestea protejează piesele drujbei și prelungesc viața motofierăstrăului, consumând și mai puțin carburant.
În cazul în care drujba nu este utilizată corect, există riscul de deteriorare a mai multor piese ale sale. Din fericire, există piese drujbă de schimb, dar costul reparației unei drujbe ar putea, uneori, fi mai mare decât cumpărarea unei drujbe noi.
Intretinerea corectă a drujbei te scutește de neplăceri și cheltuieli suplimentare
Ca să eviți mare parte din aceste neplăceri, ai putea să te gândești, de exemplu, la achiziționarea accesoriilor și pieselor de întreținere a drujbei pe parcursul utilizării acesteia. De exemplu, o trusă de ascuțire a lanțului drujbei nu costă mult și este mai mult decât utilă.
Piese drujbă eMAG.ro
Alte sfaturi pentru întreținerea corespunzătoare a unei drujbe, pentru a-i prelungi viața și durata de utilizare:
– depozitează drujba, atunci când nu o folosești, într-un loc uscat, răcăros, ferit de soare, umezeală sau îngheț. Dacă nu folosești motofierăstrăul pentru o lună, depoziteaz-o într-o cutie uscată, ferită de praf și intemperii.
– dacă știi că nu vei mai folosi drujba o perioadă îndelungată, scoate tot carburantul din rezervorul drujbei. Apoi lasă drujba să funcționeze la capacitate maximă până se oprește singură. Așa vei ști că nu a mai rămas picătură de benzină în rezervor.
– tot pentru perioadele de repaus, scoate uleiul și întinde bine lanțul. Cel mai bine ar fi să scoți lanțul de tot și să-l depozitezi într-o cutie separată, ferit de umezeală, ca să nu ruginească. Întinzătorul trebuie uns cu ulei și împachetat în hârtie înainte de depozitare.
– ascute periodic lanțul drujbei, ori de câte ori simți că acesta nu mai taie bine. Dacă lemnul se așchiază prea tare sau drujba se împotmolește des, îți va fi la îndemână o trusă de ascuțire de care vorbeam mai devreme.
– scoate bujia și curăți interiorul și exteriorul drujbei din când în când. La reasamblarea drujbei pentru o nouă folosire, recomandabil este să folosești bujii noi.
– Motorul trebuie și el curățat periodic, iar dacă simți că are probleme, nu ezita să apelezi la un specialist. O variantă este suflarea de aer comprimat peste motor, dar nu uita nici să folosești de fiecare dată carburant de calitate. La fel ca la mașină, un carburant bun va prelungi viața motorului.