Potrivit legii, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.
În realitate, nu puține sunt situatiile când proprietarii de apartamente, din diferite motive refuză să achite datoriile individuale și comune ce le revin în calitate de colocatari ai condominiului.
În astfel de cazuri singura posibilitate legală pe care asociația de proprietari o are la dispoziție pentru a recupera sumele de bani de la rău-platnici este să îi cheme pe aceștia în judecată.
SUMELE CARE POT FI RECUPERATE ÎN INSTANȚĂ
Potrivit legii, asociația de proprietari îl poate acționa pe un proprietar restanțier în instanță pentru sumele restante, doar dacă aceste datorii sunt mai vechi de 90 de zile de la scadență.
Astfel, data de la care se calculează termenul de 90 de zile nu este aceeași cu data afișării listei de întreținere, ci este o dată ulterioară, care poate fi cel mai târziu la 20 de zile de la afișarea obligațiilor datorate.
Pe lângă cotele efective care îi revin datornicului, asociația de proprietari are posibilitatea de a-i solicita acestuia și penalități de întârziere ce se pot aplica datoriei principale.
Este important de știut că penalitățile de întârziere nu se pot aplica decât dacă întârzierile sunt mai mari de 30 de zile de la data scadentă.
Astfel se pot percepe penalități de întârziere după un termn de aproximativ 50 de zile de la data afișării listei de întreținere.
PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI DE JUDECATĂ
Competentă să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, adică datornicul.
Pentru a facilita recuperarea unor astfel de sume, legea prevede că acest timp de actiuni este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, chiar și eventualele cheltuieli efectuate cu un avocat vor putea fi recuperate de la datornic prin obligarea acestuia de către instanță la plata cheltuielilor de judecată.
În concluzie, dacă vă confruntați cu proprietari care refuză să își achite obligațiile ce le revin pentru cotele de întreținere, nu ezitați să îi acționați în instanță, deoarce șansele de câștigare a unui astfel de proces sunt foarte mari.
Sfaturile de mai sus sunt oferite gratuit de către avocatul Vicenţiu Marius Coltuc, căruia îi mulţumim.