De la 1 ianuarie intră în vigoare câteva scutiri şi eliminări de taxe importante. Este posibil să se ieftinească energia electrică şi carburanţii. Noul an aduce şi creşteri salariale pentru unii angajaţi. De scumpiri nu scăpăm. Se aşteaptă preţuri umflate la mâncare, electronice şi electrocasnice.
TVA
Reducerea cotei generale de TVA de la 20% la 19% ar trebui să ducă şi la o scădere a preţurilor la majoritatea produselor şi serviciilor. Din această lună, preţul electricităţii scade cu 1,9%, pentru consumatorii casnici, potrivit calculelor Autorităţii Naţionale de resort. Iar CFR Călători a anunţat că unele bilete de tren se vor ieftini uşor, ca efect al reducerii TVA.
Carburanţi
Supraacciza la carburanţi de 7 eurocenţi va fi eliminată, nivelul accizelor va fi micşorat. În consecinţă, preţul carburanţilor ar trebui să scadă cu 50 de bani pe litru. Însă există şi alte componente care influenţează cât plătim la pompă, iar ele ar putea anula această ieftinire teoretică.
Scutiri
Din acest an, companiile vor beneficia de extinderea perioadei de scutire de impozit pe profitul reinvestit. De asemenea, agricultorii vor putea opta pentru un regim special de TVA. Astfel, aceştia vor fi scutiţi de TVA, însă vor plăti o compensaţie în cotă forfetară, care reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă forfetară asupra preţului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole şi prestărilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor.
Gunoi
În noul an vom plăti o taxă pentru groapa de gunoi în valoare de 80 de lei/tona/lună, adică 80 de bani la 10 kilograme.
Contribuţii de sănătate
Pentru salariile mai mari de 15.000 lei brut pe lună se vor plăti contribuţii de sănătate (CASS) doar până la acest prag. În 2017 se elimină excepţia potrivit căreia persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de autor, investiţii, precum şi din alte surse nu datorează contribuţie de sănătate pentru aceste venituri dacă realizează şi venituri din salarii, pensii sau din activităţi independente.
Mirela NEAGOE