Cum își ademenea victimele monstrul de la ferma groazei în Argeș.
În urma celor 4 percheziții domiciliare, efectuate la data de 27 iunie a.c., de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, în județul Argeș și în municipiul București, a fost dispusă reținerea unei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, în formă continuată.
Din materialul probator în cauză a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, persoana cercetată ar fi recrutat prin inducerea în eroare (promisiunea unor plăți pentru activitatea prestată) șapte persoane vătămate, dintre acestea una minoră, pe care le-ar fi adăpostit la ferma sa, din județul Argeș, unde prin constrângere fizică și psihică le-ar fi supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire.
Acestea, majoritatea provenind din rândul persoanelor lipsite de adăpost, care ar fi frecventat zona „Gării de Nord” București, ar fi fost obligate să muncească în condiții improprii la stână, fără a primi vreo sumă de bani pentru activitatea desfășurată și fără a beneficia de minime condiții de igienă.
De asemenea, pentru a se asigura că victimele nu pot pleca de la fermă, persoana în cauză le-ar fi deposedat de actele de identitate.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate documente, precum și alte mijloace de probă.
Au fost identificate și spațiile în care au fost adăpostite persoanele vătămate, respectiv o cameră insalubră, bena unei autoutilitare, o rulotă și un coviltir.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunerea măsurii arestului la domiciliu față de persoana cercetată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județe Argeș și Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobile București.
Persoanelor vătămate li s-a asigurat sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Link știre inițială – https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/cercetat-pentru-trafic-de-persoane-si-trafic-de-minori