Utilajele, pe teren
* Fără a cheltui cu mult mai mulţi bani ca la noi
E uşor de observat, de către oricine, că în fiecare an, în prag de iarnă, autorităţile declară că sunt pregătite şi au tot ce trebuie pentru a lupta cu zăpezile şi cu frigul. Apoi, când acestea vin, avem cu regularitate de-a face cu drumuri înzăpezite, inaccesibile, cu maşini blocate în nămeţi etc. În plus, drumurile care se înzăpezesc sunt în fiecare an aceleaşi, fapt care arată limpede că autorităţile statului nu învaţă nimic din întâmplările nefericite din anii precedenţi. Ne-am propus, pentru azi, să arătăm cum tratează şi rezolvă situaţia drumurilor pe timp de iarnă Suedia, ţară în care – autorul spune asta din proprie experienţă – iernile nici nu se compară cu ceea ce numim noi iarnă în România. Pur şi simplu, în treimea de nord a acelei ţări, iernile sunt de două-trei ori mai lungi, mai grele şi mai friguroase decât la noi. Cu toate acestea, ţara aceea nu se blochează, ca a noastră, la primul val de ninsoare şi de frig, ci continuă să funcţioneze normal. Fără maşini pierdute în nămeţi, fără drumuri închise cu zilele, fără şenilate care să ducă bolnavii la spital şi altele asemenea.
Pică scuza cu banii
Administraţia Suedeză a Drumurilor (Trafikverket) semnează contractele de deszăpezire a drumurilor o dată la patru ani, cel târziu până la finele verii. Astfel, pericolul ca ninsorile să apară, iar anumite drumuri ori porţiuni de drumuri să nu aibă contracte de deszăpezire semnate – cum se mai întâmplă la noi – e eliminat din start. Un alt detaliu interesant: bugetul de care dispune Trafikverket pentru deszăpezirea drumurilor şi căilor ferate nu îl depăşeşte cu mult pe cel de care dispune la noi Ministerul Transporturilor, pentru acelaşi gen de lucrări: circa 9,5 miliarde lei pe an suedezii, în jur de 6-7 miliarde lei la noi. Aceasta în condiţiile în care reţelele rutiere, respectiv feroviare autohtone nu au nici pe departe dimensiunile din Suedia. Deci, eterna scuză că „nu sunt bani” pică din capul locului. Bani sunt şi la noi destui, doar că-s cheltuiţi prost. Şi, probabil, se fură din ei în stil balcanic.
Standarde foarte severe
Renii nu lipsesc din decor
Concret, suedezii au împărţit drumurile în cinci clase, în funcţie de volumele de trafic. Pentru drumurile din clasa I (europene şi naţionale, cele mai circulate), standardele Trafikverket cer cam aşa: „Din clipa în care stratul de zăpadă pe carosabil atinge un centimetru, maşinile cu plug trebuie să intervină în cel mult două ore. După încetarea ninsorii, carosabilul trebuie să fie liber de zăpadă în maximum două ore”. Pentru drumurile cel mai puţin circulate, cum ar fi la noi cele comunale ori forestiere, standardele nordicilor prevăd că „atunci când stratul de zăpadă atinge 3 cm, maşinile de deszăpezire trebuie să intervină în cel mult şase ore. La şase ore de la încetarea ninsorii, pe carosabil nu e permis să existe un strat de zăpadă mai gros de 3 cm”. Nerespectarea acestor standarde conduce la emiterea unui avertisment firmei care are sub contract deszăpezirea sectorului de drum respectiv. Asta la prima abatere. La a doua abatere, în acelaşi an calendaristic, contractul de deszăpezire este reziliat automat. De notat că standardele de mai sus se aplică pe întreg teritoriul Suediei, inclusiv în zona subarctică şi în regiunile situate dincolo de Cercul Polar de Nord. Comparaţi aceste lucruri cu ceea ce se petrece la noi şi vă puteţi face o imagine despre cum se cheltuie banii publici acolo, respectiv aici.
De notat că aceste standarde sunt aproximativ la fel şi în Finlanda, şi în Norvegia.
Anvelope cu crampoane
Iernile, în Suedia, mult mai grele
În zonele din nordul îndepărtat, în toate ţările scandinave se folosesc iarna anvelope de sezon, dotate cu crampoane metalice, asemănătoare cuielor. Aderenţa acestor anvelope pe drumurile mai puţin circulate, acoperite cu gheaţă şi/sau zăpadă, e asemănătoare cu aderenţa unor anvelope obişnuite, de vară, pe carosabil curat, deci cu mult mai bună decât aderenţa pe care o pot oferi anvelopele de iarnă tradiţionale, cum avem şi noi. Deşi nu sunt, în general, mai scumpe decât anvelopele de iarnă obişnuite, acest tip de anvelope, cu crampoane metalice, la noi, pur şi simplu, nu se importă. Asta deşi, fiecare iarnă ne-o demonstrează, ar fi foarte utile. Poate în viitor. Deocamdată, şoferii, deopotrivă amatori şi profesionişti din Suedia, Norvegia şi Finlanda, le folosesc iarna, pe scară largă, astfel încât condusul maşinilor, mai mici sau mai mari pe şosele acoperite de câţiva centimetri de zăpadă şi/sau gheaţă, nu e mai riscant decât pe timp de vară.
De ce nu învăţăm de la ei?
Fenomenul închiderii unor tronsoane de drum se întâlneşte şi în statele nordice, în zonele din apropierea Cercului Polar. Dar asta se întâmplă doar în cazuri excepţionale (când căderile de zăpadă sau viscolele au intensitate neobişnuită). Iar atunci când e închis un drum, de regulă, e doar o chestiune de ore până se redeschide, în condiţii de siguranţă. Situaţia e valabilă în toate statele scandinave, nu doar în Suedia. La noi, e chestiune de zile sau chiar săptămâni, alimentându-se astfel cu materie primă ştirile catastrofice pe care le difuzează zilnic mai toate canalele TV.
În concluzie, din experienţa ţărilor nordice (eventual, şi din cea a Rusiei, care ţine calea ferată Transsiberiană deschisă 365 zile pe an, în ciuda unor condiţii climatice de o severitate pe care noi nici nu ne-o putem imagina) în materie de deszăpezit drumurile şi căile ferate am putea avea foarte multe de învăţat. Atâta doar că nimeni nu se osteneşte să înveţe, nimănui nu pare să-i pese. Din acest punct de vedere, statul român e autistul perfect.
Sorin SIMION
