După cum v-am informat, în dotarea ISU Argeş a intrat o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, achiziţionată de IGSU prin Proiectul „Multirisc” Modul I. Ieri, la sediul ISU a avut loc recepţia oficială a noii autospeciale.
Autoscara poate interveni până la 42 m înălţime şi poate fi folosită atât la stingerea incendiilor, cât şi pentru salvarea persoanelor aflate în pericol. Pentru incendii, utilajul este dotat cu un tun de refulare a apei, care poate ajunge până la 30 m şi un debit de 2.500 litri de apă pe minut. Nacela destinată salvării de la înălţime este prevăzută cu o nacelă dotată cu senzor de apropiere şi poate prelua trei persoane, cu
condiţia ca acestea să nu depăşească 300 kg greutate. De asemenea, este prevăzută şi cu o platformă rabatabilă pentru transportul persoanelor care nu se pot deplasa. Autoscara poate lucra la capacitate maximă până la o viteză a vântului de maximum 12 m/secundă, putând fi utilizată şi ca macara – pachetul de scări strâns având puterea de a ridica până la 4.000 kg, respectiv până la 500 kg cu pachetul de scări extins. În valoare de peste 2.500.000 lei, autoscara mai este dotată cu un lift, care poate transporta cel mult trei persoane şi care are un acces facil la platforma de lucru.