Centrul de Cultură „Brătianu” a anunţat ieri evenimentul „Porţi Deschise la Vila Florica”. Astfel, vineri, 22 aprilie, între orele 8-14 şi sâmbătă,, între orele 9-17, argeşeni şi turişti de pe alte meleaguri sunt invitaţi să viziteze gratuit Vila „Florica”, un loc încărcat de istorie.
E simplu ca „bună ziua”
Cunoscută şi sub numele de „Conacul Brătienilor”, vila este amplasată în oraşul Ştefăneşti. Din Piteşti, se poate ajunge acolo foarte uşor cu maşina personală sau cu un maxi-taxi. Dacă alegeţi autoturismul propriu, cel mai simplu este să urmaţi indicatorul către Ştefăneşti pe DN7, iar la intersecţia cu Aleea Staţiunii viraţi la stânga şi mergeţi tot înainte până ajungeţi la domeniul „Florica”. Microbuzul către Ştefăneşti pleacă din staţia de lângă Centrul de Diagnostic şi Tratament. În condiţii de trafic normal, se ajunge în 15-20 de minute.
Poate părea banală această descriere, însă discutând cu lumea şi urmărind comentariile de pe reţelele de socializare, am observat că mulţi piteşteni nu ştiu aproape nimic despre această bijuterie culturală a judeţului nostru. Ce să mai spunem despre potenţialii turişti?! Prin urmare, considerăm că merită să-i provocăm să viziteze Vila „Florica”.
George OLTEANU