Conform legii, purtarea măștii de protecție este obligatorie, inclusiv în piețele alimentare! Bătrânii, principalii clienți ai acestora, sunt de multe ori ținte sigure ale organelor legii, care nu au nicio reținere în a-i penaliza, aplicând amenzi usturătoare. Pandemia e în floare, oamenii sărăcesc, în timp ce câțiva privilegiați fac averi pe suferința populației.
“500 lei amendă la o pensie de 704 lei!?”
Deși există nenumărați bătrâni care trăiesc la limita sărăciei și pentru care o astfel de amendă echivalează aproape cu întregul lor venit pe o lună, guvernanții nu par înduioșați de drama acestora.
Se spune că legea e oarbă, însă niște acțiuni de prevenție, în locul celor de penalizare, ar fi fost mult mai indicate. S-a vorbit de măști gratuite, care din păcate n-au mai ajuns la cetățeni.
„Nu îmi permit să dau 4 lei pe o mască!”
O mască de unică folosință costă în jur de 4 lei, iar mulți bătrâni nu își permit acest lux. Măștile se schimbă periodic, iar costul total într-o lună de zile ar ajunge mult peste posibilitățile lor financiare. Pensionarii sunt nevoiași, iar mărirea punctului de pensie cu 40% pare că a fost doar o poveste și atât.
„Nu îmi permit să dau 4 lei pe o mască!”, ne spune dl. Gheorghe I., nevoit să se întoarcă din drum atunci când a zărit echipa de control la intrarea în piaţă. Am în buzunar o mască făcută de soţia mea din pânză, dar mi-e că mă amendează că nu e conformă. Ar trebui să ne dea măşti gratuite la intrarea în piaţă”, se plânge bătrânul.
Dragoş MATEESCU
2 Comentarii
mihnea
Gresit ca ii inurajati sa nu respecte legea!Pot sa poarte orice numai sa aiba nasul si gura acoperite!Oricum ei sunt cei mai afectati si ar trebui sa aiba grija de sanatatea lor!
sebastian
O masca am cumparat-o joi cu 4 lei iar a doua zi vineri am cumparat-o cu 7 lei aceiasi masca la Forte Vita.Am intrebat farmcista care-i explicatia si mi-a raspuns ca s-au modificat preturile.