Odată cu terminarea verii, pentru tineri a luat sfârşit şi o mare parte din vacanţă. Peste puţin timp, aceştia îşi vor relua cursurile şi vor trece într-o nouă etapă. Despre vacanţă, dar şi despre un nou început pentru studenţi şi elevi, puteţi afla din următorul sondaj de opinie…
Relaxare şi… schimbare
Adelina Făncuţă, 20 ani, Jurnalism: „A fost o vară frumoasă, cu siguranţă. Fiind la finalul primului an de facultate, am fost destul de stresată, sesiunile mi s-au părut dificile şi simţeam nevoia de odihnă. Am ales activităţi care mă relaxează, am citit, m-am plimbat puţin. Acum aştept să înceapă facultatea şi să particip la activităţi care mă vor ajuta să mă dezvolt profesional”.
Ariana Albu, 17 ani, Ştiinţe ale Naturii: „Această vară a fost una a schimbărilor pentru mine. Adolescenţa e perioada în care te descoperi pe tine şi te pregăteşti pentru viaţă. Am avut alături de mine oameni minunaţi, am fost implicată în activităţi geniale, m-am dezvoltat în această vară. Acum, la început de toamnă, îmi doresc să continui pe acelaşi drum, să învăţ lucruri noi, să cresc”.
Amintiri, planuri
Ionela Streche, 21 ani, Filosofie: „Chiar dacă am avut mici ezitări în privinţa îndeplinirii tuturor dorinţelor, pot spune că din punct de vedere profesional am avut parte de realizările dorite, care mi-au oferit experienţa necesară, mai ales în dans, care mă pasionează. Pentru toamnă îmi doresc să fiu destul de bună şi să-mi pot duce la bun sfârşit tot ce mi-am propus”.
Elena Nicoleta, 20 ani, Kinetoterapie: „Această vară am petrecut-o foarte frumos; am amintiri pe care o să le port mereu în suflet. Fiind anotimpul meu preferat, cu timp liber foarte mult, nu am ezitat să merg unde am vrut, să fac lucruri pe care le consider relaxante şi deosebite. Acum aştept să încep facultatea”.
Ana-Maria Alexandra, 18 ani, Limbi străine: „Cea mai mare realizare din această vară este că am reuşit să trec de bacalaureat şi să intru la facultate. Planurile pentru această toamnă sunt să mă integrez cât mai bine, să mă împac cu noţiunea de studentă şi să fiu cât mai silitoare”.