În judeţul Argeş trăieşte numai vipera de munte. Preferă locurile însorite, stâncoase, lizierele de pădure, poienile, luminişurile din pădurile de foioase, amestec şi de conifere, dar şi mlaştinile şi turbăriile, situate până la nivelul culmilor celor mai înalţi munţi. Semănând cu habitatele naturale, adeseori apare şi pe lângă şosele, diguri, terasamente şi alte construcţii din beton şi piatră.

Defrişările de pădure din zonele mai joase ajută la extinderea teritoriului acesteia, aşa cum am văzut în Munţii Făgăraş, însă nici pădurile relativ bine închegate din zonele stâncoase nu sunt lipsite de asemenea vietăţi. Toate acestea le-am aflat de la Adrian Mestecăneanu, reprezentant al Muzeului Judeţean Argeş, cel care dezvoltă subiectul „de viaţă şi de moarte” pentru locuitorii Piteştiului.

Adaptare

În ultimii ani, vipera a fost semnalată şi în zona Piteştiului, prezenţa sa aici putând fi o relicvă din timpurile îndepărtate, când, poate, ocupa un spaţiu mult mai întins decât în prezent, sau datorându-se omului, care a eliberat-o în natură, în mod voit sau accidental. Analize genetice ar putea lămuri dacă populaţia de aici este distinctă sau nu de cea din Făgăraş. Însuşirea de a fi ovovivipară, femela clocind ouăle în corp şi „născând” puii complet dezvoltaţi, contribuie, de asemenea, la adaptabilitatea acesteia.

Confundată cu năpârca

Vipera de munte poate fi confundată de necunoscători cu alte specii de şerpi, dar şi cu năpârca, un tip de şopârlă fără picioare, numită şi şarpe de sticlă, deoarece, ca toate şopârlele, atunci când este atacată, îşi lăsă coada prădătorilor, pentru a se salva.

Pe spate, dungă în zig-zag

În general, vipera măsoară 50-70 cm lungime, femela fiind mai mare ca masculul, iar la baza maxilarelor are glandele cu venin, care dau capului un aspect caracteristic. Coada este relativ boantă şi nu mult alungită, ca la alţi şerpi. Culoarea de ansamblu variază de la cenuşiu şi brun-roşcat, la negru, exemplarele mai închise trăind, mai ales, în zonele reci. Încălzindu-se dimineaţa, ori în zilele răcoroase, la soare, pentru a ajunge la temperatura optimă de funcţionare a corpului, acestea beneficiază, astfel, mai bine de căldură, în comparaţie cu exemplarele deschise la culoare, ştiut fiind faptul că nuanţele întunecate absorb mai eficient energia solară decât celelalte. Pe spate, prezintă o dungă mai închisă, în zig-zag, care, pe cap, formează un semn asemănător literei V sau X. Pupila, ca la toate speciile de vipere, se deschide vertical, ca la pisică.

Evită conflictul

În relaţia cu omul, viperele preferă să evite conflictul. Nu aud zgomotele transmise prin aer, de aceea nu are rost să strigăm pentru a le îndepărta, însă percep vibraţiile solului, motiv pentru care se ascund, de multe ori, înainte de a le vedea. Numai ca ultimă soluţie se apără, muşcând rapid, însă de multe ori fără a inocula venin, ceea ce poartă numele de muşcătură uscată. Fac aceasta pentru a-şi păstra veninul necesar uciderii prăzii, producerea sa necesitând timp şi resurse de energie. Oricum, veninul nu omoară pe loc agresorul, ci doar o muşcătură completă. De menţionat că puii de viperă pot fi mai periculoşi decât adulţii, deoarece nu-şi pot controla cu precizie cantitatea inserată de venin.

Saliva poate cauza septicemie

Muşcătura de viperă poate omorî omul, fiind periculoasă mai ales pentru copii, bătrâni şi persoane bolnave. De asemenea, poate pune în pericol viaţa animalelor de curte sau de companie. Chiar şi muşcătura uscată poate fi letală, dacă nu este tratată, saliva putând cauza alergie ori septicemie.

Viaţa în preajma viperelor presupune anumite precauţii: trebuie să fim atenţi unde punem mâna şi, de asemenea, atunci când ne încălţăm, dacă lăsăm încălţămintea afară; trebuie să purtăm bocanci şi pantaloni lungi şi să fim cu băgare de seamă când trecem prin vegetaţie, mai ales în locurile însorite; când ne deplasăm, este bine să lovim solul, din când în când, pentru a ne semnala prezenţa; dacă suntem muşcaţi, indiferent de specia de şarpe, trebuie să rămânem calmi şi să sunăm imediat la numărul de urgenţă. Viperele din preajma aşezărilor omeneşti ar trebui îndepărtate îndată ce sunt observate, manipularea acestora fiind numai atributul persoanelor special pregătite în acest sens.

Au duşmani naturali

În ciuda armelor sale, viperele au numeroşi duşmani naturali: şerpari, şorecari, acvile etc., dintre păsări, mistreţi, vulpi, arici, dintre mamifere, unele specii de şerpi, dintre reptile.

Viperele sunt animale protejate, iar colectarea fără autorizaţie şi uciderea acestora sunt interzise.

În România sunt trei specii de vipere: cea de munte (Vipera berus), cea cu corn (Vipera ammodytes) şi cea de fâneaţă (Vipera ursinii). Vipera de munte este cunoscută a fi răspândită îndeosebi în zonele montane din Carpaţi, dar şi în regiunile mai joase din Transilvania şi Moldova. Vipera cu corn, prin două subspecii, are un areal care se suprapune peste Munţii Banatului şi zonele adiacente, respectiv peste Dobrogea, iar vipera de fâneaţă, prin trei subspecii, este răspândită în nord-estul Moldovei, Transilvania şi în Dobrogea.

Distribuie pe Facebook

Mirela Neagoe

See Full Bio