Duminică, 11 decembrie, o delegaţie a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Argeş, formată din ing. Ştefan Alexandrescu, preşedinte, Mihail Popescu, preşedintele subfilialei Mărăcineni, veteran în etate de 94 de ani, prof. dr. Constantin Vărăşcanu, redactor-şef al revistei „Argeş – Cultul Eroilor”, şi ing. George Dănică, s-a deplasat în comuna Oarja pentru a-l sărbători la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani pe Gheorghe Gh. Dumitrescu, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, despre care am relatat şi în ediţia de ieri. Aceştia i-au înmânat sărbătoritului un buchet de flori cu tricolor, o diplomă de excelenţă şi insigna Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor.
Ograda casei părinteşti era plină de membri ai familiei (copii, nepoţi, strănepoţi), dar şi de localnici, care au venit să-l sărbătorească pe consăteanul lor, nea Ghiţă al Preotesei, şi să servească împreună cu el o cupă de şampanie şi tortul celor 100 de ani. Mai multe televiziuni au venit pentru spectacolul urnei mobile. Toţi i-au urat viaţă lungă în continuare şi i-au cântat împreună cu preoţii comunei „La mulţi ani!”
Cronicar