Este unul dintre cei care îşi fac veacul cu punga de aurolac la gură prin apropierea Catedralei „Sfântul Gheorghe”. Nu a plătit un leu în viaţa lui la vreun fond de asigurări, taxe sau pensii. De mai multă vreme îl sâcâie un umăr şi are o tijă de metal în braţ. I-a sărit din loc („se mai întâmplă”, zice el), iar acum e nevoit să meargă la Urgenţe, la Ortopedie, pentru a pune lucrurile la locul lor şi pentru a scăpa de dureri. E coadă, iar în rând sunt oameni şi oameni: unii mai bogaţi, unii mai săraci, unii aurolaci. „Sunt mai colorat şi de asta nu mă băgaţi în seamă!”, ţipă omul nostru. Medicul de gardă îl priveşte mirat peste ochelari, mai ales că, deşi băiatul nu a plătit vreun leu în viaţa lui pentru sănătate, a fost operat şi este primit la Urgenţe ca orice argeşean. Ba chiar la Radiografie intră înaintea celor cu dările la zi. „Nu mă interesează culoarea pielii”, îi răspunde doctorul. „Ba da. Sunt mai negru şi de asta aştept mai mult!”, ţipă rănitul. Mă gândesc că este sub efectul anestezicului şi mă uit la mâna mea: e mai albă, deci nu pot invoca deloc culoarea pielii că stau şi eu şi aştept destul de mult. Ce să-i explici omului că e o ordine a Urgenţelor? Că medicii sunt puţini şi aparatura de asemenea? Sau că nici paturile nu sunt suficiente la spital? El o ţine una şi bună cu culoarea pielii. Ieri l-am văzut prin centru din nou. Într-o mână ţinea punga de aurolac, într-o alta o sticlă de bere. Hai noroc şi sănătate!
Claudiu DIŢA
