Lucrările de recoltare sunt în toi în Argeş, dar fermierii şi pomicultorii au probleme în a găsi personal pentru muncile câmpului: pur şi simplu unii preferă ajutorul social şi să nu facă nimic. Mai bine la birt! Şi pe piaţa crescătorilor de animale întâlnim o situaţie similară, la fel şi în construcţii (încă de acum vreo doi ani la proiectul staţiunii Moliviş, de exemplu, lucrau muncitori din Albania). În 2017 „importul” de personal din Asia a devenit o opţiune pentru tot mai mulţi angajatori argeşeni, însă pentru prima dată sunt aduşi oameni să lucreze în ferme. Dacă în anii trecuţi bonele filipineze atrăgeau atenţia asupra acestui fenomen al importului de forţă de muncă ieftină, anul acesta companii din diverse sectoare au început să recruteze personal din Asia. La nivel naţional, cel mai răsunător caz este cel al celui mai mare crescător de vaci de carne din România, compania olandeză Dutch Trading International, care a adus 18 nepalezi pentru a lucra în fermele de vaci, în condiţiile în care nu a găsit români dispuşi să facă munca de îngrijitori de animale pentru un salariu de 2.500 lei net pe lună, cât încasează nepalezii. În Nepal, salariul unui îngrijitor de animale este de circa 8.000 – 10.000 rupii (300 – 400 lei), de şase ori mai mic decât în România. În schimb, în Olanda, salariul mediu pentru un îngrijitor de animale este de 1.600 – 1.700 euro (7. 000 – 8.000 lei).
Culmea! – Acum importăm şi forţă de muncă…
Advertisement
Advertisement