…Este o întrebare la care cu greu pot găsi un răspuns, în ciuda faptului că zilele trecute am spus „Ura şi la gară!”, mi-am cumpărat bilet şi m-am suit într-unul din trenurile regio care circulă pe ruta Piteşti – Curtea de Argeş. Sunt doar două garnituri puse la dispoziţie de compania CFR, în condiţiile în care destul de mulţi cetăţeni fac naveta zilnic între cele două oraşe. Dar problema nu e numărul trenurilor, ci orele – consider eu – complet anapoda din graficul de circulaţie. Astfel, primul tren (RE9531) pleacă de la Piteşti la ora 13:49 şi ajunge în municipiul Basarabilor pe la 15:30. Cel de-al doilea (RE9533) pleacă seara la 20:49, durata călătoriei fiind aceeaşi – aproximativ 40 minute. În ambele cazuri, este evident că trenurile nu pot fi o soluţie pentru persoanele active pe piaţa forţei de muncă.
Condiţii decente de călătorie
De altfel, în trenul Regio 9531 cu care am plecat de la Piteşti nu erau mai mult de 15 călători – tineri sau pensionari. Condiţiile de călătorie sunt decente, „săgeata” fiind destul de bine îngrijită, iar oamenii din mijlocul de transport civilizaţi (muzică la căşti, nu la difuzorul telefonului, discuţii discrete, mâncarea aruncată la coşul de gunoi şi nu pe jos etc.). Am observat, totuşi, mai multe geamuri crăpate şi nu îmi este clar dacă trenul a fost atacat de indieni la Merişani sau Băiculeşti ori bălăriile luxuriante care se întind de-a lungul căii ferate se fac vinovate pentru acest fapt. Cert este că „naşa” s-a arătat deranjată când am fotografiat unul din geamurile crăpate şi m-a întrebat care e motivul pentru care le pozez. Rezultatul, după cum vedeţi, este unul spun eu artistic. Oricum, intenţia nu a fost aceea de a critica transportatorul.
Gara Regală – o ruşine
Pot să critic, însă, starea deplorabilă a Gării Regale din Curtea de Argeş, monument istoric din secolul XIX cu ultimele retuşuri făcute în secolul trecut. „Realizarea” de anul acesta, adică pânza „Marii Uniri” – prinsă cu sfori pentru a masca faţada degradată a imobilului, s-a rupt pe alocuri şi flutură în bătaia vântului ca o cămaşă întinsă la uscat. Lângă intrarea personalului CFR (căci pentru călători este interzis şi nu există nici măcar un automat de bilete) e un morman de cărămizi care se completează de minune cu graffiti-urile de pe tren. Arta modernă se împleteşte, aşadar, cu valorile tradiţionale în Gara Regală. „Respect pentru valori” – parcă aşa era sloganul lansat astă vară de autorităţile judeţene ca o prefaţă a „Centenarului”. Între timp, am intrat în anul Centenarului şi respectul e cel pe care îl descriu aici.
Gările de pe parcurs, Bascov, Merişani, Băiculeşti arată mai bine, dar sunt pustii. Oamenii de prin partea locului preferă ca mijloc de transport maxi taxi, la fel ca şi cei care fac naveta Piteşti – Curtea de Argeş în interes de serviciu. Preţurile sunt comparabile (6 lei pe maxi, 5,3 lei pe tren), confortul este indiscutabil superior pe tren, dar – cum spuneam – orele la care circulă trenul îl fac inutil pentru majoritate.
Aşa se face că m-am întors la Piteşti cu un maxi-taxi aglomerat şi plin de indivizi gălăgioşi pe care, dacă îi descriu în amănunt, pot fi acuzat de rasism sau de discriminare. Aşa că mă abţin!
Dacă totuşi alegeţi trenul, este bine de ştiut că la Piteşti avem o gară modernă cu duş, grup sanitar, practic cu toate facilităţile care ne pregătesc pentru un transport civilizat. Altfel spus, nimeni nu ar trebui să găsească scuze pentru mirosurile grele emanate în lipsa apei şi săpunului. Chiar şi pe timp de vară! De asemenea, în gară există nu doar automate de cafea, ci şi de… cărţi. O lectură pe care v-o recomand în această perioadă este „Tratatul de dezinformare” scris de Vladimir Volkoff (o vedeţi în vitrină la preţul de 15 lei). Altfel, vorba aceea, ţara arde şi Piteştiul se piaptănă.
Un Comentariu
Geo
Frumos articol, o mica propaganda facuta calatoriei cu trenul.
As recomanda Argesului sa intrebe politia CFR cati infractori care sparg geamurile trenurilor a prins pana acum. Pentru ca sunt foarte multe ‘sageti’ cu geamuri sparte, iar daca politia nu a prins nimic inteleg ca sunt cam degeaba. Pot pleca de la hint-urile autorului: Merisani, Baiculesti. As adauga Patroaia.