De când Nicolae Ciucă este premierul României, mă întreb cum se împacă el cu gândirea liberală, în condiţiile în care a profesat zeci de ani într-o instituţie în care gândirea individuală nu contează. Şi, ca să fiu mai concis, voi veni cu două exemple care îmi justifică întrebarea. În lucrarea anonimă „Binefăcătorul necunoscut” (Limba română. Manual pentru clasa a II-a. Partea I, autori: Anca I. Maria şi Radu I. Maria, EDP, Bucureşti, 1975), copilul Ştefăniţă e salvat de la înec de un „soldat necunoscut”. Când tatăl copilului merge la cazarmă, pentru a afla numele binefăcătorului, el se loveşte de refuzul autoritar şi colectivist al comandantului: „Întipăriţi-vă în minte cuvintele: în armata noastră, soldatul nu contează” (p. 71). Scena generează o reacţie în lanţ de elan patriotic şi o frenezie agitatorică fără precedent: „Trăiască armata română!”, strigă omul printre lacrimi.

Prin urmare, presupusa morală a altruismului eroic şi a modestiei individuale se pierde într-o serie masivă de anomalii, începând cu egoismul dictatorial al comandantului (care îşi bate joc de propriul soldat, păstrându-l perseverent în anonimat şi refuzându-i recompense, deşi acesta nu şi-a exprimat o asemenea dorinţă) şi terminând cu indiferenţa şi autosuficienţa tatălui (care preferă să cânte sloganuri patriotarde, decât să descopere identitatea binefăcătorului). Mai exact, în loc să-i mulţumească soldatului, comandantul, cuprins de nestăpânite elanuri corale, preferă să se alăture întregii asistenţe pentru a ridica osanale patriei şi armatei române; se ajunge astfel la un delir verbal despre virtuţile armatei. Citită printre rânduri, sceneta nu vorbeşte despre calităţile eroismului individual, ci despre modul în care acesta, de fapt, nu există în comunism, fiind subordonat unei mentalităţi şi decizii colectiviste, iresponsabile şi alienante: braţul musculos al binefăcătorului se confundă cu braţul naţional (potent şi vigilent) al armatei comuniste. Aceasta nu este altceva decât o expresie a logicii lui Ares, logica întregului. 

Prin urmare, astăzi, ca drept consecinţă a unei asemenea logici, majoritatea rezerviştilor militari, pensionari nenorociţi, judecaţi de opinia publică în funcţie de pensiile celor care au îndeplinit funcţii importante în sistem şi şi-au creat tot felul de privilegii, a ajuns să moară de foame. Sunt zeci de mii de pensionari militari cu o pensie sub 2.500 lei. 

Or, generalul nostru premier, având o mentalitate colectivistă, crede că foştii lui subordonaţi au traiul la fel ca el. Drept care, guvernul să trăiască, cum trăia înainte armata fără să aibă habar de soldat! Apoi, avem un exemplu în care se vizionează acel gen de „film-catastrofă”, cu un incendiu într-un zgârie-nori. Aţi observat, poate, că scenariul filmului urmează întotdeauna aceeaşi schemă: înainte de a surveni catastrofa, este prezentat grupul persoanelor care vor fi victime, apoi se continuă cu prezentarea comportamentului fiecăruia de-a lungul evenimentelor. Prima prezentare a protagoniştilor dramei se referă la ceea ce fac aceştia (serviciu, timp liber etc.), la relaţiile care se stabilesc sau sunt pe cale de a se stabili între ei (amicale, amoroase); atmosfera generală a locului şi dispoziţia actorilor, emoţiile şi sentimentele lor (bucurie, îngrijorare, veselie, atenţie, anxietate sau conflict). De asemenea, sunt subliniate unele caracteristici psihice ce oglindesc viaţa indivizilor, statutul lor social, trăsăturile lor psihologice şi morale. Totul permite schiţarea unui decor şi a unui climat, dar şi furnizarea de indicii imaginaţiei spectatorului, pentru a face pronosticuri cu privire la ce li se va întâmpla personajelor descrise, în momentul catastrofei şi după aceea. Este o prezentare cinematografică după logica lui Hermes, logica părţii. 

Dacă sunteţi familiarizaţi cu acest gen de film, veţi formula imediat propriile predicţii în funcţie de propria logică. Cei care gândesc conform logicii lui Ares se vor concentra asupra catastrofei mai mult decât asupra persoanelor. Conform logicii lui Ares, se fac pronosticuri cu privire la atmosfera generală după producerea catastrofei. Dimpotrivă, cei care gândesc conform logicii lui Hermes se vor concentra asupra conduitei personajelor, ţinutei, constituţiei fizice, expresiei, privirii lor. Vor fi atenţi la statutul lor familial şi social, la relaţiile înfiripate între protagonişti înainte, în timpul şi după catastrofă etc. Conform logicii lui Hermes, se fac pronosticuri cu privire la ce li se va întâmpla personajelor, în momentul catastrofei şi după aceea. Drept care, ţinând cont de cele două logici, răspunsul meu la întrebarea despre premierul nostru este uşor de dat. Acest politician, fost militar, nu va face nimic pentru om, luat ca individ, conform spiritului liberal, ci va bate din călcâie în faţa lui Klaus Iohannis, care nu are treabă nici cu individul şi nici cu ţara, ci numai cu propria persoană. Un preşedinte care nu s-a abătut niciodată de la o altă logică, şi anume cea cartesiană: „Cogito, ergo sum” (din latineşte, „cuget, deci exist”). 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio