N-am mai întâlnit un asemenea caz: o biată bătrână de la ţară, în vârstă de 90 de ani, care nu prea ştie cine este şi pe ce lume trăieşte, adusă la noi de un nepot sufletist.
Nu are sechele de accident vascular cerebral, nu suferă nici de alte boli invalidante. Familia i-a procurat un scaun cu rotile precum sunt cele pentru handicapaţi, pentru că, de vreo doi ani, ea nu mai poate să meargă pe propriile picioare. Are statura şi greutatea unei fetiţe de 13-14 ani. Ciudăţenia este că durerile cumplite pe care le are dacă încearcă să păşească au o cauză incredibilă: pentru că nu mai putea face asta singură, iar cei din familie numai grija ei n-au avut-o, de câţiva ani are unghiile de la picioare netăiate. Cele de la degetele mari au crescut, ajungând la 5-6 cm lungime, s-au curbat şi au început s-o ia razna pe talpă! Au devenit groase, au prins o culoare galben-maronie şi s-au răsucit de parcă ar fi coarnele unui berbec bătrân.
Nepotul ne-a spus că atunci când a mai încercat să meargă urla ca din gură de şarpe: „Nu mai pot, nu mai pot, mă junghe până în creierii capului!” Auzindu-mă că singura soluţie este extracţia, nepotul n-a mai stat pe gânduri. A luat-o în braţe ca pe o copilă, nu i-a spus ce va urma, pentru că oricum n-ar fi înţeles, şi a culcat-o pe masa pentru mici intervenţii chirurgicale. Deşi anestezia locală a fost eficientă, în cele 30 de minute cât a durat intervenţia urletele bătrânei s-au auzit în toată policlinica, panicându-i şi pe alţii: „Aoleooo, Iisuse şi Maica Domnului din cer, dă-le sănătate la medici şi la toate asistentele care face bine lumea!” Fraza asta a repetat-o la nesfârşit până când totul s-a încheiat cu bine. Onicogrifoză este numele din manuale al suferinţei.
