Cu ochii larg închiși, pe la 3:50 dimineața, am plecat spre Târgu Jiu cu trenul de la Pitești. Nici nu mai știu în ce taxi m-am urcat și cât am făcut până la gară – probabil foarte puțin fiindcă am clipit de două ori și a treia oară am văzut deja garnitura cum trăgea la linia 3 în scârțâitul inconfundabil al frânelor. Ce bine ar fi să se circule atât de rapid cu mașina și în timpul zilei. Ei bine, atunci riști să pierzi trenul din cauza traficului infernal, dar dacă pleci în toiul nopții fii sigur că ajungi la timp sau chiar mai devreme.

Cum nu aveam telefonul la îndemână și nu mai știam exact cât e ora, am grăbit pasul doar ca să constatat că nu eram nicidecum în întârziere, ci ajunsesem mai devreme cu 20-25 de minute, ca și trenul. Neavând ce face, i-am urmărit pe mecanici cum verifică roțile și legăturile. Câțiva călători buimaci așteptau pe scaune rupte. Atât de adormiți erau că n-au fost în stare să aleagă un scaun bun! Sau poate nu (mai) erau? Temă pentru data viitoare.

Plecarea, ca la carte, la secundă, nicio clipă întârziere. Puțină lume, liniștită, formată în mare parte din navetiști. Doar câțiva se îndreptau spre rude, iar alții plecau acasă – deh, rutină săptămânală.

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă într-un tren de călători la o oră atât de greu de pronunțat? Se doarme, normal. Dar mai sunt și unii care pe la 4 dimineața citesc ziare (old news, evident), cărți de suspans, iar tinerii ascultă muzică. Vârstnicii vorbesc despre nepoți, despre viețile lor, despre cum e vremea și cum sunt tinerii din ziua de azi.

Pe geam nu prea ai ce vedea, deși de data asta a fost curat față de alte perioade când vizibilitatea era obturată de o spărtură sau de un graffiti exterior.

Pe la ora 5, lumea se trezește și apar primele nemulțumiri. Un călător supărat că în tren e cam frig, merge la controlor să rezolve problema. Nașul doarme și visează, nu că papucii dansează, ci visează la vremurile când vagoanele gemeau de călători și supracontrolul nu prea era interesat de ciubucul făcut la mica înțelegere. În fine, e doar o bănuială de-a mea. Revenind la problemă, aflăm că aerul condiționat a funcționat non-stop pe rece, nașul amorțit se strânge singur în brațe, își dă seama că într-adevăr e cam frig și oprește aparatul.

Același călător se enervează o oră mai târziu pentru că oprirea dintre Potcoava si Piatra Olt durează 30 de minute. Din acest motiv, omul a pierdut trenul de legătură, timp suficient să bea niște beri pe peron până la următorul tren. Mecanicul încearcă să recupereze din timp, trage tare de manetă, dar trenul ajunge la Craiova pe la 8 și nu la 7.35 cum scria pe bilet. Se întâmplă mai mereu, practic cred că niciodată nu am ajuns la timp cu trenul undeva.

De la Craiova, până la Târgu-Jiu – veselie. Oamenii au chef de vorbă, unii înjură de bucurie că și de această dată trenul întârzie. Cu încă 20 de minute. De aia nu e bine să te grăbești în viață. Cine controlează timpul și nu invers ajunge mare!

Altfel, infrastructura e cum e: fără linie electrificată, fără prea multe posibilități. Am vrut să merg la Brașov, la Sibiu, am descoperit că nu există nicio variantă. Piteștiul e izolat de centrul țării pe căi ferate, iar drumul DN7 e singura variantă rutieră, aglomerată, în lipsa unei autostrăzi.

Andreea MURGĂȘANU

Distribuie pe Facebook

Argeşul

See Full Bio