Pentru consilierul local Mihai Georgescu(ALDE) de la Călinești 29 aprilie a fost o zi sfântă – ”Ziua Veteranilor de Război”. Această zi ne amintește că eroii celui de-al doilea război mondial ne sunt pilde istorice vii, iar astăzi tot mai puțini luptători pe frontul ultimei conflagrații mondiale pot răspunde ”Prezent” celei mai importante zile de peste an a veteranilor de război.
Dintre cei rămași în viață se numără și trei vrednici de cinste veterani de război din Călinești – Gheorghe Mihăilă, Aurelian C. Marin și Constantin C. Zgreabăn. Pentru acești purtători de credință , eroismul este un cuvânt desuet. Pentru ei lupta pentru neatârnarea țării a fost un act firesc pe care îl povestesc spre folosul generațiilor viitoareș și ne privesc cu seninătatea omului cu datoriile încheiate, mai ales acelea față de patrie și față de restul generațiilor de români.
Consilierul Local ALDE Călinești Mihai Georgescu, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județea Argeș a dorit să aducă un prinos de recunoștință celor care mai sunt” în prima linie a vieții” oferind simbolice diplome de excelență cât și un coș tradițional de Paște cu produse românești veteranilor de război din Călinești.