Scriam zilele trecute despre modul dubios în care s-au comportat autorităţile din Argeş în cazul unei fetiţe de aproape 7 ani care a fost internată la Secţia Infecţioase cu suspiciune de scarlatină. Absurdul însă continuă. Conform normelor în vigoare, dacă într-o colectivitate de copii există un caz de scarlatină, toţi micuţii trebuie să facă un exudat faringian, iar cei depistaţi cu streptococ A trebuie să urmeze tratamentul cu penicilină.
În plus, sala de curs trebuie dezinfectată. Ei bine, nu mică ne-a fost surpriza când, mergând la Şcoala „Nicolae Iorga” unde învaţă fetiţa Eva D., ni s-a spus că Direcţia de Sănătate Publică nu confirmă cazul de scarlatină! Uluiţi, am mai privit o dată buletinul de ieşire din spital (fetiţa a fost internată timp de şapte zile cu tratament cu antibiotic şi a avut erupţie specifică scarlatinei; mai mult, la prezentarea la Spitalul de Pediatrie, la testul rapid, a ieşit pozitivă prezenţa streptococului A): „Diagnostic principal: SCARLATINĂ”. Buun. Punem mâna pe o foaie şi un pix, am informat conducerea şcolii şi am pus la dispoziţie adeverinţa medicală de scutire a fetiţei în care scria, de asemenea, motivul absenţelor: SCARLATINĂ. Ulterior, primim de la conducerea şcolii o adresă în care suntem informaţi că s-ar fi făcut dezinfecţii repetate în sala de curs, dar că DSP i-a comunicat şcolii, telefonic, că diagnosticul la internare pentru fetiţă a fost „angină pultacee”, că diagnosticul la externare a fost „scarlatină”, „cu precizarea că exudatul faringian recoltat în perioada internării a fost negativ”. Poftim? În primul rând, mămica fetiţei – care a stat internată cu ea – ne spune că nu s-ar fi făcut niciun exudat pe perioada internării (din fişa cu analizele se vede, de altfel, clar acest lucru); în al doilea rând, ce relevanţă poate avea un exudat în perioadă de tratament cu antibiotic? În fine, ce să mai priceapă un părinte când diagnosticul la externare este scarlatină (o boală care poate avea urmări crunte dacă nu este tratată corespunzător), dar DSP se face că plouă şi spune că nu e? Unde este prevenţia în toată această poveste (pentru protecţia atât a micuţei bolnave, cât şi a colegilor săi?). De ce simte DSP nevoia să trateze cu superficialitate şi chiar sfidător, într-o oarecare măsură, situaţia prezentată, punând, poate, în pericol şi alţi copii care ar putea contracta boala?
