Doi tineri au ajuns în spatele gratiilor şi după ce au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, aceștia au fost arestați preventiv 30 de zile pentru tentativă de tâlhărie. Vă reamintim, ei au încercat să jefuiască un magazin sub ameninţarea unui pistol de jucărie.
În ziua de 13 februarie, judiciarişti ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş au fost sesizaţi că, în cursul nopţii de 12 spre 13 februarie, în jurul orei 2.30, doi tineri ar fi pătruns într-un magazin cu program non-stop din acelaşi municipiu, iar sub ameninţarea unui pistol ce părea a nu fi real, ar fi solicitat vânzătoarei să le predea încasările.
Poliţiştii au demarat imediat verificările, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de tâlhărie calificată.
În urma activităţilor desfăşurate oamenii legii au obţinut indicii cu privire la tinerii bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor, în baza cărora au solicitat şi obţinut autorizarea instanţei pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare la o locuinţă din Valea Iaşului, unde au fost identificate mai multe obiecte cu valoare probatorie în cauză. De un real folos au fost imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video, în care se vedeau clar cum cei doi suspecţi au intrat în magazin, iar unul dintre ei a scos pistolul şi l-a îndreptat către vânzătoare.
Din cercetări s-a stabilit că cei doi, Florin C., de 19 ani, şi un adolescent de 16 ani, ambii din Valea Iaşului, ar fi pătruns în incinta unităţii cu pricina având feţele acoperite, iar sub ameninţarea unui pistol cu bile i-ar fi solicitat vânzătoarei să le dea sumele de bani aflate în casa de marcat. Dând dovadă de prezenţă de spirit, dar mai ales de curaj, femeia a reacţionat calm şi a refuzat să le dea banii ceruţi, iar autorii au părăsit magazinul cu buzele umflate şi buzunarele goale.
După administrarea probatoriului, cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă și acum vor sta după gratii cel puțin 30 de zile.