Lăudabilă inițiativa S.C. Salubritate 2000 ca, pentru sortarea deșeurilor menajere – în perspectiva reciclării lor (așa cum prevăd directivele europene) – să înlocuiască vechile pubele cu unele noi, moderne, adecvate scopului propus!
Numai că românul, tot român! Cum să se obosească el să pună peturile în pubela pentru peturi, hârtia, în cea pentru hârtie, sticla, în cea pentru sticle, deșeurile metalice, în cea destinată acestora, când îi e mai ușor să lase totul, la grămadă, lângă acestea? Nu mai spun că, uneori, oricine vrea vine cu mașina și-și aruncă pungile cu resturi menajere fără să coboare de la volan!?! Ce să mai zic de cei care – așa cum se poate vedea și în fotografie – își cară aici paturi, fotolii, scaune, anvelope uzate etc, ca la groapa de gunoi a orașului?
Pentru curmarea acestei situații, cred că o acțiune comună a celor de la Salubritate cu Poliția Locală ar fi necesară și benefică!
O statistică europeană arată că, într-o ierarhie a reciclării deșeurilor, (tot) Germania e pe primul loc, cu 70%, ceea ce mă face să spun, mai în glumă, mai în serios, că și noi am putea atinge acest procent – mijloacele tehnice necesare, cum am văzut, fiind asigurate de S.C. Salubritate 2000 – dar ne lipsesc nemții…
Dan ROTARU
Un Comentariu
sebastian
In cartierul Prundu au pus un singur container asezat si acesta langa terenul de joaca pentru copii intre bl.40 si 41.Cum ptem noi locatarii sa separam deseurile.Inainte aceste containere erau mai la marginea blocurilor si erau mai multe cu destinatie dar acum nu au pus decat unul la loc nepotrivit.