Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar deschis pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi au încătuşat un bărbat.
El este Florin Valentin N., de 31 de ani, din municipiu, iar din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 9 spre 10 mai, venea spre casă împreună cu fosta concubină, cu care ar fi încercat să se împace. Din câte se pare, ambii consumaseră alcool. În timp ce se aflau în cartierul Banatului, cei doi au început din nou să se certe, context în care bărbatul a lovit-o cu pumnul în faţă pe femeie. Aceasta s-a dezechilibrat, a căzut pe nişte scări, s-a lovit la cap şi a ajuns la spital, unde a primit şase zile de îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriului, miercuri după-amiază, agresorul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. În cursul după-amiezii de azi, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă şi procurorul de caz l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile.