În judeţul Argeş sunt şapte abatoare autorizate pentru tăierea mieilor şi iezilor. Programul de sacrificare şi contravaloarea prestării serviciilor vor fi stabilite prin negociere directă între proprietarii animalelor şi administratorii unităţilor de tăiere.
DSVSA Argeş precizează că documentele necesare tăierii mieilor în abator sunt certificatul sanitar veterinar, formularul de mişcare şi documentul de lanţ alimentar, documente eliberate de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit din localitatea de origine a animalelor.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă intensificarea acţiunilor de supraveghere sanitară veterinară. Vor fi făcute verificări în toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi va fi sancţionată orice încalcare a prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
Sesizări se pot face permanent la tel. 0248211199.