O studentă la limbi străine îmi spune că a luat nota 10 la examenul de latină. O felicit, dar, cu o umbră de îndoială faţă de modul în care am auzit că se face carte acum în şcoli şi facultăţi, o testez cu o întrebare elementară:

– Poţi să conjugi, te rog, verbul „a fi” în limba latină? Vreau să-mi reamintesc…

– Care? Ăla cu… „sumus”? – îmi răspunde puţin deranjată, dar pe un ton destul de agresiv. Nu ştiu, că pe ăsta nu l-am învăţat… Nu ni l-a predat.

Acest episod îmi aminteşte de o altă tânără, absolventă de facultate din Piteşti, care, cu câţiva ani în urmă, îmi povestea cât de bucuroasă e că a scăpat de latină: „Şi-aşa e o limbă moartă şi oricum nu ne trebuie la nimic”. Mi s-a părut inutil să-i explic faptul că gramatica limbii latine e cea mai bună bază pentru educaţie. N-ar fi priceput. Nu cred că înţelege nici azi că autosuficienţa produce neştiinţă, chiar prostie. Dar ea e mulţumită aşa cum e. Ştiţi cu ce se ocupă? A „prins” nişte ore în alt oraş: predă, printre altele, limba latină! Da, da, limba aia moartă pe care n-o ştie şi care, „oricum, nu ne trebuie la nimic”.

Nivelul în care a ajuns – sau a fost adusă – azi şcoala românească ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult. Iar împingerea ei spre mediul virtual e dăunătoare, „de la ochi, şira spinării şi picioare la creier şi inserarea în societate”, aşa cum spune un înţelept al judeţului nostru, academicianul Gheorghe Păun. Cu gândul la copiii şi adolescenţii care nu vor să mai citească decât ce le oferă „netul” pe telefon şi tabletă, în ideea că… nu le trebuie altceva, fiindcă ei ştiu clar ce au de făcut, voi spune şi eu aici că şcoala o poate lua razna, dramatic, cu o astfel de educaţie.

Prin urmare, apelez la „manifestul” Academiei Române, care, referindu-se la o posibilă generalizare a şcolii online, avertizează asupra faptului că „experimentele grăbite și nereușite, improvizațiile, instabilitatea, incoerența și lipsa de viziune pot compromite sistemul de educație, cu repercusiuni grave pe termen mediu și lung asupra evoluției societății”. Școala – mai spun academicienii – trebuie să genereze oameni și nu „să producă oameni ai muncii”. Așezarea în prim plan a ideii că școala este obligată „să producă absolvenți adaptați exclusiv nevoilor economiei”, ca și cum ar fi o linie de producție, este greșită. Despre care nevoi este vorba, despre cele de azi, de mâine sau de poimâine?

E clar că absolvenții de învățământ superior trebuie să se specializeze pentru un loc de muncă, dar profesiile se schimbă tot mai rapid. Școala are menirea să-i învețe pe studenți cum să învețe, cum să se adapteze schimbărilor rapide, cum să facă față acestor provocări prin profilări și reprofilări succesive. Citind, antrenând mintea, dezvoltând un sistem de gândire propriu, critic și analitic, participând activ la programe formative în săli de curs şi laboratoare, nu doar digital, tinerii noştri pot fi salvaţi. Altfel, ei vor fi inadaptaţii de mâine!

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio