De patru decenii profesez într-o specialitate în care sunt multe suferințe de coșmar. Nu duc neapărat la deces, dar odată apărute, nefericiții nu mai scapă de ele până la sfârșitul vieții. Continuă să fie misterioase din punct de vedere al cauzelor și mecanismelor care le provoacă, deși se fac de zeci de ani cercetări laborioase în Europa de Vest și, mai ales, în America.
În practica de zi cu zi, într-un cabinet de boli dermatologice intră, cel mai frecvent, bolnavi ce au două asemenea boli: psoriazis și vitiligo. Am văzut, de-a lungul anilor, sute de cazuri, forme relativ ușoare, dar și unele spăimoase prin generalizarea leziunilor pe toată pielea, astfel încât însuși bolnavul nu mai are puterea de a se privi în oglindă. De aici și până a-i face să dezvolte o depresie cruntă, să se izoleze de colectivitate, să nu se expună dezbrăcați nici la mare sau să nu-și găsească parteneri de viață nu-i decât un pas.
Căpătând experiența clinică necesară, știind când și cum este mai bine să indici o anumită schemă de tratament, în psoriazis am, în general, rezultate bune! Nu obțin vindecarea bolnavului, ci doar îi readuc pielea la aspectul normal. Pentru cât timp, nu se știe niciodată. Tuturor pacienților le spun să-și păstreze cu sfințenie rețetele primite spre a mi le arăta atunci când boala reapare din senin, îndeosebi în urma unor puternice șocuri emoționale: deces în familie, accidente auto, intrarea în șomaj, divorț etc. La nivel mondial se estimează că sunt între 60 și 80 de milioane de cazuri și nu există nicio procedură capabilă să vindece definitiv boala!
Cu vitiligo, lucrurile se schimbă. N-am văzut niciodată un bolnav vindecat de confrați din țară sau străinătate. Ca atare, stau cu pacientul de vorbă. Nefiind vânzător de iluzii, încerc să-l fac să înțeleagă că nu are rost să dea banii inutil pe medicamente și fel de fel de proceduri. În situația în care boala nu pune decât probleme de estetică, pielea începând să semene cu cea a unui dalmațian, cu pete albe de diferite forme și dimensiuni. Unii îmi mulțumesc pentru sinceritate, alții pleacă dezamăgiți, spunându-mi că au venit la noi ca la ultima speranță.
Un Comentariu
Anonim
Si totuși, am văzut cazuri de vitiligo în remisie…mai ales pe față…pielea s-a repigmentat, aspectul a redevenit normal.
Asta cum se mai explicâ?