Scena politică de la noi – şi aşa foarte zgomotoasă – este agitată de o polemică: politician sau soldat în Afganistan – care este meseria cea mai periculoasă?
Mai întâi, ce este „pericolul”? Dicţionarele se opresc la următoarele explicaţii: „situaţie, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existenţa, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, ameninţare”.
Ca întotdeauna, lipsa nuanţărilor sau desprinderea de context devin periculoase (ca să ne menţinem în domeniu) pentru claritatea, exactitatea mesajului public. Mai mult, răspunsul la întrebare presupune, implicit, şi altă ţintă: pericolul ridicat ar arăta şi importanţa socială a acelei meserii de risc.
S-au făcut – nu de azi, de ieri – numeroase topuri ale celor mai periculoase meserii din lume. Nu există un cântar farmaceutic pentru a evalua pericolul. Intră în aprecierea generală multe elemente: contextul acţiunii, locul, obiceiurile din acest loc, riscul, curajul, responsabilitatea, întâmplarea, victimele, starea de război/pace, duritatea unor conflicte şi altele.
Am căutat să văd ce părere au şi alţii, de pe alte meridiane. „The Sun” a alcătuit un top 10 al celor mai periculoase meserii. Le transcriu, de la 10 în jos: poliţist în Mexic, şofer de camion în Africa Centrală, lucrător la pădure, lucrător pe pescador, expert în dezamorsarea unor bombe, jurnalist în Siria, angajat al unei firme de securitate în Irak, miner în China, pilot pe un avion comercial în Rusia, şofer de autobuz în Guatemala City.
Comisia Europeană se opreşte şi ea la câteva: taximetriştii, şoferii, dar mai ales şoferii de tir (cu nominalizarea celor mai periculoase şosele – cele din România!), militarii, poliţiştii, pompierii, bodyguarzii, minerii, geniştii, jurnaliştii (conform datelor Institutului Internaţional al Presei, care se referă la decesele „la datorie”).
Fără să fie neapărat într-un clasament sunt nominalizate şi „meseriile periculoase”: piloţii şi personalul de bord, cascadorii, marinarii, militarii, jurnaliştii (din teatrele de război), minerii, pompierii, jandarmii, poliţiştii, bodyguarzii, geniştii, şoferii, tăietorii de lemne, constructorii la înălţime, alpiniştii utilitari, lucrătorii de pe platformele petroliere şi alţii.
Americanii au în vedere, în general, toate aceste meserii, dar atrag atenţia asupra pescarilor de crabi imperiali, camionagiilor, gărzilor pentru transportul de valori, gărzii de coastă.
Militarii s-au simţit jigniţi pentru că nu s-a evaluat corect că un soldat în misiune în Afganistan este tot timpul în faţa morţii. Dovadă – chiar victimele misiunii române.
Politicianul înfruntă alte riscuri. La noi este… DNA-ul, dar nu din vina celor care se străduiesc să înlăture corupţia! Dacă eşti în Columbia, unde lupta antidrog a luat proporţiile unui război, da, aici au murit şi politicieni (curajoşi!).
O dezbatere calmă, nuanţată, neemoţională ar duce, într-adevăr, la un pericol şi din partea politicianului: acela indus de decizia proastă a acestuia. Raportarea la responsabilitatea politicianului în decizii macro-sociale aduce măsura concretă a pericolului (social, de data aceasta).
Polemica din aceste zile – în jurul pericolului dintr-o meserie – este generată de un factor major, dar restrictiv – raportarea la moarte. O dezbatere netensionată şi, mai ales, fără dispreţul (suveran, în ultima vreme, în România) faţă de (orice) politician ar avea de câştigat. Cam nefericită, totuşi, comparaţia cu Afganistanul! Căci, altfel, ce ziceţi despre dresorul de animale, despre neurochirurg, despre chirurgul cardiolog, despre chirurgul care-ţi „sudează” corpul zdrelit în accident? Exemplele pot continua şi în jurul responsabilităţii/iresponsabilităţii practicării meseriilor de risc.
Traian ULMEANU
