Ai zice că, în era în care oameni de ştiinţă cuceresc nemărginirile Cosmosului, când Înalta Tehnologie cucereşte – şi ea – viaţa noastră, când rosturile acesteia devin din ce în ce mai complicate, solicitând mintea, pregătirea, competenţa fiecăruia, a discuta despre carte, despre învăţătură/învăţământ, despre necesitatea de a te şcoli este un nonsens.
Numai că viaţa profundă, societatea, în ansamblul ei, ne atrag atenţia că, uneori, soluţia logică, normalul au neaşteptate îngrădiri.
Nu avem ce demonstra că şcoala reprezintă principala instituţie a societăţii, vectorul ei, speranţa ei de mai bine!
Deunăzi, în presa sportivă a apărut un subiect interesant ce a născut o mică dezbatere despre şcoală, despre destinul unui tânăr. Concret, patronul unui club deplânge faptul că un tânăr fotbalist (ajutat, până acum, în formarea lui, ceea ce nu se întâmplă peste tot!) a ales să plece într-un cantonament de pregătire, în loc să-l amâne, pentru a-şi da bacalaureatul. Patronul, om cu carte şi, mai ales, cu bun-simţ şi gândire corectă, pledează pentru respectul faţă de şcoală. La acest respect, pentru viaţă, intră şi terminarea – cu bacul luat – a liceului.
Intrăm pe un teritoriu nisipos, cu multe idei preconcepute şi cu – încă! – multe moşteniri nocive ale vechiului regim. Atunci se statuase mutual că talentul sportiv n-are nevoie de carte, că dacă, totuşi, cineva vrea să i-o… dea (!!!), atunci trebuie să închidă ochii. Adică, protejatul să nu vină la şcoală, să nu i se pună note, „să i se dea drumul”, an de an, spre promovare, iar bacul, căci de la el am pornit, să i se dea, în inerţia care sfida legea şi bunul-simţ; bacul devenea o… înscenare.
Cei care urmăresc sportul îşi aduc, probabil, aminte de un fotbalist care, pentru a trece bacul, a fos „închis” câteva ore să înveţe subiectele (infracţiune!). Tipul a tras un somn pe cinste, dar pilele au învins: neavând camere video de supraveghere, totul a devenit o negociere…
„Şi ce dacă nu ia bacul?” – auzi adesea. Unele facultăţi private ajunseseră, de dragul taxelor practicate, să primească „studenţi” fără bac!!! S-a găsit soluţia cu colegiile, dar învăţământul superior şi-a legat o tinichea… Cei care dispreţuiesc cartea dau exemple de actori, mari sportivi, oameni de afaceri, patroni, miliardari de tot felul care n-au carte, dar au… parte. Există şi un asemenea segment al vieţii! Cine însă poate avea curajul să pronosticheze că adolescentul de azi poate deveni un Messi, Ronaldo, Maywather, Le Bron şi exemplele ar putea continua cu acest Becali, fericit moştenitor de avere, care s-a îmbogăţit din afaceri imobiliare. Discuţia ar putea continua. Sunt meserii bine şi chiar excepţional plătite. Cei care au plecat în Vest ştiu asta mai bine. Tot acolo sunt şi aşa-numitele „dirty-jobs” (meserii murdare) de gunoier, măturător şi altele, cu câştiguri bune…
Nu ocolesc realitatea de la noi: un absolvent cu bac este la cumpăna vieţii. Dacă nu poate intra la facultate, îşi găseşte mai greu de lucru. Cei de la „forţele de muncă” au însă – şi aici – detalii care arată că sunt respinse oferte bune, dar care presupun responsabilitate…
Din păcate, această discuţie are loc într-un an în care ministerul a decis că este obligatoriu acest ciclu de învăţământ: doi ani învăţământul preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Până cel mai târziu în 2020 – obligatoriu, învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar; până-n 2023 – grupa mijlocie, iar grupa mică până-n 2030.
Viaţa însă, am văzut, bate uneori legea. Cine pierde? Aici este fondul problemei!
