După cum au anunţat azi televiziunile de sport, meciul de fotbal dintre CSU Craiova şi Gaz Metan Mediaş, joc cu implicaţii decisive pentru intrarea în play-off-ul campionatului de fotbal al primei ligi, are mari şanse să se dispute pe arena „Nicolae Dobrin” din Piteşti.
Întrucât stadionul din Craiova e în reconstrucţie, CSU îşi juca meciurile de acasă la Drobeta Turnu Severin. Pe acelaşi stadion pe care îl folosea curent şi Pandurii Târgu-Jiu, echipă al cărei stadion e, de asemenea, în renovare.
Astfel că, în ultima etapă a sezonului regulat, întrucât şi Pandurii, şi CSU, au meciuri programate pe teren propriu, s-a decis ca echipa din Târgu-Jiu să joace la Drobeta Turnu Severin, craiovenii urmând să îşi caute altă arenă. Aceştia au optat, pare-se, pentru stadionul din Piteşti. O decizie în acest sens urmează să se ia chiar în cursul zilei de azi.
Pandurii Târgu-Jiu va primi, duminică, pe Dinamo, într-un meci în care „câinii” sunt favoriţi cerţi şi îşi pot asigura calificarea în play-off, dacă înving. CSU Craiova va juca la Piteşti împotriva lui Gaz Metan Mediaş. Ambele formaţii au şanse să „prindă” un loc în play-off. Gaz Metan, doar dacă învinge, în vreme ce CSU Craiova se califică şi dacă învinge, şi dacă face egal.
Microbiştii piteşteni pot urmări jocul CSU-Gaz Metan Mediaş duminică seară, cu începere de la ora 20,30.
Actualizare, ora 20 – Federaţia Română de Fotbal şi-a dat acceptul pentru ca jocul CSU Craiova-Gaz Metan Mediaş să se joace la Piteşti, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Trivale.
Sorin SIMION