CS Mioveni va susţine astăzi, de la ora 18, pe propriul teren, în nocturnă, derbiul cu Juventus Bucureşti. Partida va conta pentru prima etapă a returului, confruntarea urmând a fi transmisă în direct de Digi Sport şi Dolce Sport. Înainte de acest joc, CS Mioveni ocupă locul 6, cu 31 de puncte, în timp ce Juventus este pe prima poziţie, cu 42 de puncte.
Galben-verzii au posibilitatea revanşei după înfrângerea din tur (scor 1-4). După meciul cu Juventus, argeşenii vor evolua la Satu Mare, cu Olimpia, echipă aflată pe locul 3. După aceste meciuri de campionat, CS Mioveni va încheia sezonul cu un meci contra Stelei, echipa momentului în Liga 1. Duelul, care va avea loc pe 14 decembrie, este aşteptat cu sufletul la gură de toţi microbiştii din Argeş. Menţionăm că elevii lui Pelici au un avantaj moral faţă de bucureşteni, pentru că i-au învins într-un amical cu 1-0, acum câteva săptămâni, la Mioveni.
Runda din acest sfârşit de săptămână, care va fi cea cu numărul 20, mai programează confruntările: Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare, Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călăraşi, Foresta Suceava – Unirea Tărlungeni, CSM Râmnicu Vâlcea – UTA Bătrâna Doamnă, FC Academica Clinceni – Luceafărul Oradea, FC Braşov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Chindia Târgovişte – ASU Politehnica Timişoara.
Monica CRISTEA