Cu o zi înainte de meciul cu ACS Timişoara, ultima clasată în Liga 2, am afirmat despre CS Mioveni că este o formaţie de temut din al doilea eşalon fotbalistic al ţării, dar iată că Ayza şi colegii săi nu au făcut altceva decât să ne contrazică.
Vineri, pe propriul teren, CS Mioveni a obţinut un egal, 1-1, cu ACS Poli Timişoara. Prima repriză a fost una foarte slabă, oaspeţii n-au mişcat în front, însă nici argeşenii nu au ieşit prea mult din starea de meditaţie profundă în care intră tot mai des în ultima perioadă.
Rădescu a expediat un balon pe lângă buturi, iar Smaranda a respins apoi un şut al lui Ayza. A urmat ocazia lui Balint, acesta reluând un balon din careu peste poartă, cu capul. Cu cinci minute înainte de finalul primului mitan, gazdele au irosit o ocazie mare, Drugă şutând puternic, din lovitură liberă, însă Smaranda a respins. De precizat că Octavian Drăghici a jucat accidentat, dar a marcat un gol foarte frumos în poarta visătorului Valentin Sima.
În repriza secundă, argeşenii au fost mai puţin visători, au început să pună presiune pe adversar, irosind mai multe ocazii, iar în minutul 72 au reuşit să deschidă scorul. Neagu a executat o lovitură liberă pe poartă, Smaranda a respins în faţă, dar Cosmin Năstăsie a urmărit balonul şi a înscris. Două minute a durat bucuria gazdelor, pentru că oaspeţii au egalat prin Drăghici, şut de la 25 de metri din lovitură liberă. Coşereanu a marcat pentru gazde, în minutul 80, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
După 18 etape, CS Mioveni are 34 de puncte şi rămâne pe locul 7, iar runda viitoare va juca la Arad, cu UTA.
CS Mioveni: Valentin Sima – Kilyen, Robert Gherghe (Alexe, min. 69), Celea, Burnea – Rădescu, Năstăsie, Drugă (S. Ivan, min. 88), Coşereanu – Ayza (cpt.)(Al. Neagu, min. 69), Valentin Balint; Antrenor: Iordan Eftimie;
ACS Poli: Smaranda – Motreanu, Melinte (cpt.), Basic, Filip – Golda, Haruţ, D. Codrea, Bîrnoi – Stere (Foca, min. 79), Octavian Drăghici; Antrenor: Ştefan Nanu.
„Rezultat echitabil”
„Lanterna roşie” a campionatului a plecat de la Mioveni cu un punct, rezultatul punând capăt înfrângerilor suferite de timişoreni timp de două luni.
Antrenorul timişorenilor, Călin Cojocaru, a spus că rezultatul de la Mioveni este echitabil. „Am avut un meci foarte dificil împotriva unei echipe care evoluează foarte bine pe teren propriu. Din punctul meu de vedere, este un rezultat echitabil, după aspectul jocului şi al ocaziilor consemnate de ambele părţi. Vreau să îi felicit pe băieţi pentru atitudine şi caracter. Am avut momente bune mai ales după ce am primit gol în minutul 72, ceea ce arată forţă de revenire. Drăghici a evoluat accidentat, având probleme la umăr. În ciuda situaţiei sale medicale, a tras de el şi a avut o prestaţie excelentă. S-a văzut că este un fotbalist de calitate. În plus, pe lângă faptul că a jucat bine, a marcat şi un gol frumos”.