Fotbaliştii echipei CS Mioveni se pregătesc cu gândul la un nou sezon competiţional. În această vară, lotul galben-verzilor a suferit câteva modificări. Au plecat mai mulţi jucători, dar au şi venit alţii.
Dintre jucătorii vechi, unii dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a nu mai rămâne la echipă. Printre aceştia se numără Florin Ilie, Andrei Neagoe şi Alexandru Neagu. De alţii nu mai are nevoie tehnicianul Iordan Eftimie şi i-a anunţat să-şi caute alte angajamente. Este cazul jucătorilor Andrei Tirică, Eduard Neacşu, Mihai Vintilă şi Costinel Gugu.
Primii doi se află încă sub contract cu argeşenii, astfel că vor fi cedaţi sub formă de împrumut la alte formaţii, în timp ce lui Mihai Vintilă i s-a terminat contractul pe 30 iunie, fiind liber să-şi găsescă echipă. Vintilă a evoluat cinci ani şi jumătate la CS Mioveni. În vârstă de 29 de ani, acesta a mai jucat la FC Argeş (club unde s-a format), CSM Slatina şi Albota. Atacantul are peste 100 de meciuri în eşalonul al doilea, putând evolua şi ca mijlocaş de bandă. „Am petrecut ani frumoşi la CS Mioveni. A fost o perioadă cu bune şi rele, în care am avut multe de învăţat de la antrenori precum Pelici, Niculescu, Stoican sau Roşu. Am acumulat o experienţă bună la nivelul ligii secunde, care îmi va fi de folos pe viitor”, a declarat fotbalistul.
…Dar au venit alţii
În această vară, la CS Mioveni vor sosi şi câţiva jucători pentru a acoperi posturile deficitare. Deocamdată, prima noutate o reprezintă atacantul Alexandru Popescu, de 20 de ani, format la Academica de Fotbal „Gică Popescu”, jucător ce aparţine de CSU Craiova. Acesta a semnat deja cu galben-verzii. Ultima dată, Popescu a jucat pentru Academica Clinceni.
De câteva zile, sub comanda lui Iordan Eftimie se află şi un fotbalist format la Academia lui Gheorghe Hagi, Istvan Chili, fundaş dreapta, pe care tehnicianul Iordan Eftimie îl testează în aceste zile, urmând să ia o decizie în privinţa lui în cel mai scurt timp. Acesta a evoluat ultima dată la ASA Târgu Mureş, grupare care însă s-a retras din campionat.
Veteranii Roberto Ayza şi Cosmin Năstăsie vor continua în tricoul galben-verde. „Sunt doi jucători exponenţiali şi în acest moment sunt indispensabili echipei. Ei au o vârstă, dar prin ce au făcut în decursul anilor, prin evoluţia lor, orice antrenor şi-i doreşte”, este de părere principalul Iordan Eftimie.
În ceea ce priveşte partidele amicale, primul test pentru argeşeni va avea loc mâine, de la ora 11, la Mioveni, cu Juventus Bucureşti.
Argeşenii au intrat de luni în cantonament la o pensiune din Miceşti, unde vor sta până pe 13 iulie.