Partea secundă a campionatului ligii a doua a luat startul vineri, cu meciul de la Mioveni, dintre echipa locală şi Dunărea Călăraşi, terminat la egalitate, scor 2-2, la capătul unei partide în care gazdele s-au jucat efectiv cu ocaziile şi, implicit, cu nervii spectatorilor. Galben-verzii au condus de două ori, însă au fost egalaţi cu zece minute înainte de finalul meciului.
Elevii lui Alexandru Pelici au deschis scorul în minutul 11, după reuşita lui Ionuţ Stoica. Egalarea s-a produs în minutul 49, când Kanda a reuşit să înscrie de la scurtă distanţă de poartă, după ce s-a distrat cum a dorit cu fundaşii gazdelor. Mioveniul a trecut din nou în avantaj, în minutul 67, după ce Staicu, rămas singur cu portarul, a înscris cu un şut din colţul careului mic. Bucuria nu a durat prea mult, pentru că în minutul 81, oaspeţii au egalat prin Avram, după o lovitură liberă de la 30 de metri.
Dacă ar fi câştigat trei puncte, CS Mioveni putea urca în clasament, însă, după remiza cu Dunărea Călăraşi, argeşenii rămân pe poziţia a şasea, cu 35 de puncte. În partida tur, desfăşurată pe stadionul „Ion Comşa”, rezultatul dintre Dunărea şi CS Mioveni a fost tot de egalitate, dar 0-0. Etapa viitoare, CS Mioveni stă, deoarece ar fi trebuit să joace la Unirea Tărlungeni, echipă care s-a retras din campionat, iar Dunărea Călăraşi primeşte vizita echipei FC Braşov.
„Nu trebuia să primim goluri acasă”
La finalul confruntării, tehnicianul argeşenilor, Alexandru Pelici, a spus că jocul a fost frumos, regretul său fiind acela că nu s-a terminat aşa cum îşi dorea. De asemenea, a ţinut să le mulţumească elevilor săi pentru prestaţie: „A fost un joc care nu s-a terminat tocmai bine pentru noi. Ne doream cele trei puncte puse în joc, dar nu am ştiut să profităm de momentele bune pe care le-am creat şi să înscriem. E primul joc şi chiar dacă e un semieşec, nu pot decât să-mi felicit jucătorii pentru cât au luptat şi cât au încercat să revenim şi să câştigăm punctele puse în joc. Mai avem 12 jocuri la fel de importante, trebuie să continuăm munca, să ridicăm capul şi să jucăm în continuare. Din păcate, nu a fost aşa cum ne-am dorit, speram la o victorie. Nici vorbă de un rezultat echitabil dacă stăm să ne amintim ocaziile pe care le-am avut. E frustrant, băieţii sunt supăraţi, dar nu trebuie să lase capul în pământ, pentru că sunt sigur că au dat totul pe teren în meciul cu Dunărea Călăraşi. Rezultatul e cel care ne nemulţumeşte şi faptul că am luat două goluri. Nu trebuia să primim goluri pe teren propriu”.
„Ne pare rău”
În finalul conferinţei, tehnicianul gazdelor a ţinut să le transmită un mesaj suporterilor: „Ne pare rău pentru suporterii care au venit şi au crezut în noi. Le transmitem că regretăm enorm faptul că nu am putut să le dăm multumirea celor trei puncte, dar vom face tot ce depinde de noi şi vom lupta până la ultima picătură şi ultimul minut din acest campionat pentru a ajunge cât mai sus în clasament. Asta e tot ceea ce pot să promit în numele meu şi al echipei”.
*** Celelalte rezultate ale etapei cu numărul 22 au fost: FC Academica Clinceni – CS Afumaţi 1-0, Luceafărul Oradea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2, Foresta Suceava – ASU Politehnica Timişoara 2-2, CSM Râmnicu Vâlcea – CS Baloteşti 0-3, FC Braşov – Olimpia Satu Mare 1-2, Dacia Unirea Brăila – UTA Bătrâna Doamnă 2-1.
Monica CRISTEA
Foto: Mihai NEACŞU