Divizionara a doua de fotbal CS Mioveni se află, de duminică seară, în cantonament la Mogoşoaia, acest stagiu de pregătire urmând a dura până sâmbătă, 22 iulie.
Antrenorul Florin Marin a deplasat 27 de jucători. Din lot fac parte şi cei şapte juniori promovaţi de la echipa a doua a clubului (Sima, Florin Lazăr, Traşcu, Rareş Lazăr, Neacşu, Cioc şi Ivan), Ovidiu Comănescu (de la echipa de juniori), precum şi cei patru jucători achiziţionaţi în această vară: Alexandru Ichim, George Pirtea, Cristian Andor şi Daniel Ene.
De mâine, galben-verzii încep seria meciurilor amicale. Primul test al verii va fi împotriva prahovenilor de la AS Păuleşti (liga a patra), echipă pe care elevii lui Florin Marin au întâlnit-o acum un sezon, în Cupa României, şi pe care au învins-o cu 2-0, în deplasare. Al doilea joc de pregătire este programat marţi, 18 iulie, contra celor de la Progresul Spartac, formaţie nou-promovată în liga a treia. Al treilea amical al verii, care va avea loc joi, 20 iulie, tot la Mogoşoaia, este contra echipei Metaloglobus, antrenată de Bogdan Argeş Vintilă, care a promovat în eşalonul secund. Ultimul meci din cantonament este programat sâmbătă, 22 iulie, iar adversară va fi Abatorul Slobozia, din liga a patra.
Ultimul joc de pregătire al acestei veri pentru trupa argeşeană va avea loc pe 29 iulie, cu o săptămână înainte de începerea campionatului, iar adversara galben-verzilor va fi CS Afumaţi. Locul de desfăşurare a meciului va fi stabilit după tragerea la sorţi a „ţintarului” ligii secunde, fie la Mioveni, fie în deplasare, în funcţie de programarea din prima etapă a turului.
Lotul CS Mioveni prezent în cantonamentul de la Mogoşoaia: Flavius Croitoru, Bogdan Preda, Valentin Sima (Mioveni II) – portari; Andrei Tirică, Costinel Gugu, Ionuţ Burnea, Eduard Stoica, Cătălin Alexe, Alexandru Ichim (FC Braşov), Florin Lazăr (Mioveni II), Andrei Traşcu (Mioveni II) – fundaşi; Roberto Ayza, Andrei Neagoe, Eduard Florescu, Ionuţ Rădescu, Ionuţ Mârzeanu, Adrian Iamandi, Cristian Andor (UTA), George Pirtea (Naţional Sebiş), Rareş Lazăr (Mioveni II), Eduard Neacşu (Mioveni II), Alexandru Cioc (Mioveni II), Ovidiu Comănescu (juniori sub 19 ani) – mijlocaşi; Cosmin Năstăsie Mihai Vintilă, Daniel Ene (Sepsi Sf. Gheorghe) şi Sebastian Ivan (Mioveni II) – atacanţi.