Divizionara a doua de fotbal CS Mioveni continuă să se pregătească cu gândul la partea secundă a sezonului competiţional 2017-2018. Fotbaliştii pregătiţi de Laurenţiu Roşu se află de luni într-un stagiu de pregătire la Mogoşoaia, unde vor disputa şi trei jocuri de verificare, cu Abatorul Slobozia (liga a IV-a Ialomiţa), CS Baloteşti şi Metaloglobus, colege de eşalon ambele. În cantonament, care se va întinde pe o durată de două săptămâni, staff-ul tehnic al echipei a luat 26 de jucători.
Lotul deplasat la Mogoşoaia are următoarea componenţă: portari: Flavius Croitoru, Bogdan Preda, Valentin Sima; fundaşi: Andrei Tirică, Ciprian Negoiţă, Andrei Traşcu, Florin Ilie, Costinel Gugu, Răzvan Gherghe, Mihai Şchiopu, Ionuţ Burnea, Edi Stoica, Cătălin Alexe; mijlocaşi: Eduard Neacşu, George Pirtea, Ionuţ Rădescu, Rareş Lazăr, Alexandru Neagu, Eduard Florescu, Ionuţ Mârzeanu, Andrei Neagoe, Bogdan Arsenică, Roberto Ayza; atacanţi: Cosmin Năstăsie, Mihai Vintilă, Sebastian Ivan.
Primul amical
CS Mioveni a disputat, în weekend-ul recent încheiat, primul amical al acestei ierni. Astfel, galben-verzii au învins cu 3-1 pe Unirea Bascov, liderul întrecerii judeţene din Argeş, după ce la pauză aveau doar 1-0. Scorul a fost deschis în prima repriză de Florescu, care a reluat cu latul din faţa porţii. După pauză, oaspeţii au egalat, în urma unei lovituri libere. CS Mioveni a ajuns în avantaj prin golul lui Vintilă (care a reluat în plasă mingea respinsă în faţă de portar), iar Andrei Neagoe a stabilit rezultatul final, cu un şut sub transversală de la colţul careului. În partida susţinută contra elevilor lui Adrian Dulcea, antrenorul Laurenţiu Roşu a folosit 21 de jucători. În acest prim amical, nu au bifat niciun minut Valentin Sima, Bogdan Preda, Edi Stoica, Ayza şi Ivan, toţi acuzând probleme medicale.
Până la primul joc oficial al sezonului, CS Mioveni va mai susţine încă cinci partide de verificare, după următorul program: * 3 februarie: CS Mioveni – Abatorul Slobozia (la Buftea); * l 7 februarie: CS Mioveni – CS Baloteşti (la Buftea); * 10 februarie: CS Mioveni – Metaloglobus (la Buftea); * 14 februarie: CS Mioveni – CS Afumaţi (nu s-a stabilit locul);
* 17 februarie: CS Mioveni – Chindia Târgovişte (la Mioveni).
Aşteaptă răspuns de la Herea
De asemenea, pe teren au intrat şi noile achiziţii ale acestei ierni. În prima repriză a evoluat fundaşul central Florin Ilie, ca şi mijlocaşul la închidere Alexandru Neagu. Apoi, după pauză, Răzvan Gherghe a intrat şi el în centrul apărării. Cei trei au sosit în această iarnă la gruparea din Mioveni şi pot fi soluţii pentru acoperirea posturile rămase descoperite la echipă. CS Mioveni a realizat până acum trei transferuri. Ultimul jucător transferat în această pauză este Răzvan Gherghe. Acesta este născut în 1996 şi până în vară mai este considerat jucător sub 21 de ani. Gherghe a venit de la Metaloglobus şi a semnat pe doi ani. În altă ordine de idei, la gruparea din Mioveni este posibil să mai sosească în perioada imediat următoare încă un jucător. Aşa cum deja v-am informat, oficialii clubului speră să-l convingă să semneze cu gruparea argeşeană pe Claudiu Herea. Acesta are 28 de ani, iar în sezonul trecut a fost unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei CS Baloteşti. Mijlocaşul Claudiu Herea a rupt gura târgului înscriind de 17 ori, fiind al şaptelea în topul golgheterilor din acel sezon. Herea le-a cerut conducătorilor argeşeni un răgaz de câteva zile, acesta aflându-se în discuţii şi cu o echipă din primul eşalon.
„Avem nevoie de tineri talentaţi„
După primul joc de verificare, Laurenţiu Roşu a declarat: „Sunt mulţumit de atitudinea pe care au arătat-o, au fost foarte receptivi şi sper să continuăm în aceeaşi notă. Am întâlnit o echipă de liga a patra care ne-a pus chiar mici probleme. Trebuie să reparăm greşelile care au fost. Rezultatul a fost mulţumitor pentru noi. Mai avem de pus la punct unele aspecte. De exemplu, vreau să recuperăm mult mai mult mingea în terenul advers. Asta înseamnă să punem presiune mai mare pe adversar şi să avem mai multe şanse de a marca. Mai avem nevoie, însă, de unul sau de doi jucători de atac, pentru că ar fi bine să vină pentru concurenţă. Avem nevoie de tineri talentaţi, care corespund cerinţelor pentru a forma un lot competitiv”.