Etapa cu numărul 17 a eşalonului secund a fost cu ghinion pentru CS Mioveni. Elevii lui Alexandru Pelici au pierdut, în mod surprinzător, pe propriul teren, scor 1-2, în faţa grupării Luceafărul Oradea.
Argeşenii s-au văzut conduşi încă din minutul 14, când oaspeţii au beneficiat de o lovitură de la 11 m, la un fault comis de Tilică asupra lui Cigan. Arnăutu a executat în stânga, înscriind, după ce Popescu a sărit în partea opusă. După primirea golului, gazdele au alergat în zadar după egalare, pe rând Boboc, Galan şi Alin Popa ratând ocazii clare de gol, însă fără a-l învinge pe portarul Pap. Cum ocaziile se răzbună, oaspeţii au mai marcat o dată, în mitanul secund, prin Păcurar, în minutul 63. Arnăutu a executat un corner, balonul a ajuns în careu la Păcurar, iar mijlocaşul a şutat de la 8 metri lateral dreapta în plasa colţului lung a porţii lui Popescu. Văzând că gluma se îngroaşă, argeşenii au alergat, cu succes de această dată, după golul de onoare, pe care l-au înscris trei minute mai târziu, prin brazilianul Roberto Ayza, care, scăpat din marcaj, a reluat cu capul sub transversală.
Echipele
CS Mioveni: Oct. Popescu – Tirică (Florescu, min. 68), Vişa, Gugu, Ed. Stoica – Boboc, Galan (Biceanu, min. 66) – A. Popa (M. Vintilă, min. 46), Ayza (cpt.), Rădescu – C. Năstăsie.
Luceafărul: Pap – Bedea (Nogo, min. 81), Moga, Hlinca (cpt.), I. Ban – Feher, Cigan (Zs. Lukacs, min. 71) – Păcurar, Ţegle, Balla – Arnăutu (Sorian, min. 90).
Ocazii de gol
Min. 9: Alin Popa a executat o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, Vişa a trimis cu capul spre poartă, de unde Ban a respins;
Min. 18: Boboc a trimis din 10 m lateral dreapta către colţul lung, iar Pap a respins;
Min. 27: Feher, şut de la 30 de metri uşor lateral stânga, însă mult peste poarta lui Popescu;
Min. 28: Balla a depăşit doi jucători ai gazdelor, dar lobul de la 18 metri lateral dreapta nu i-a reuşit;
Min. 30: Galan, şut din 15 metri prin grupul de jucători din careu, dar mingea a fost deviată în corner;
Min. 37: Boboc a şutat în forţă din marginea careului către colţul lung, dar Pap a deviat în corner de lângă bara din dreapta sa;
Min. 39: Rădescu, şut puţin peste vinclul din dreapta lui Pap;
Min. 40: Alin Popa a executat o lovitură liberă, însă Pap a reţinut fără probleme;
Min. 42: Rădescu a centrat în careul advers, mingea a ajuns la Boboc, care a fost împiedicat să reia de către Bedea;
Min. 67: Ayza a pătruns în careu pe stânga, a înaintat cu doi adversari în spate, a şutat pe poartă, dar Pap a fost pe fază;
Min. 77: Vintilă a reluat cu capul din 7 metri peste transversală centrarea primită de pe partea stângă de la Eduard Stoica;
Min. 90+3: Florescu a şutat din lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, iar Pap a reţinut fără probleme lângă bară.
Pe locul şapte
Aşa cum era de aşteptat, campionatul Ligii a doua, ediţia 2016-2017, va continua fără încă o echipă, după ce iniţial, înaintea rundei a 14-a, Şoimii Pâncota fusese exclusă din competiţie, deoarece nu mai îndeplinea cerinţele cerute de Federaţia Română de Fotbal. ACS Berceni, o altă echipă cu un start dezastruos în acest sezon, ultima în clasament fără niciun punct, a anunţat săptămâna trecută că se retrage din campionat. Astfel, Liga a doua va continua cu 18 echipe, iar clasamentul va suferi noi modificări, nefavorabile formaţiei lui Alexandru Pelici, care coboară pe poziţia a şaptea cu 25 de puncte. Mioveniul a întâlnit Berceniul, în etapa a opta, pe 21 septembrie, pe teren propriu, galben-verzii ieşind învingători cu scorul de 4-1. Ca urmare a retragerii grupării ilfovene din actuala ediţie de campionat a Ligii a doua, conform regulamentului, toate rezultatele partidelor disputate până în acest moment de către ACS Berceni vor fi anulate.
* Etapa 17, rezultate: CS Baloteşti – UTA Bătrâna Doamnă 2-4, CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare 0-0, Dacia Unirea Brăila – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1, Metalul Reşiţa – CS Afumaţi 1-2, Chindia Târgovişte – Dunărea Călăraşi 5-0, ASU Politehnica Timişoara – FC Academica Clinceni 0-1; Foresta Suceava – Juventus Bucureşti s-a jucat ieri. Etapa a 18-a va începe mâine cu partida Luceafărul Oradea – FC Braşov, pentru ca miercuri să se dispute restul jocurilor, după următorul program: CS Afumaţi – CS Mioveni, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Metalul Reşiţa, Juventus Bucureşti – Dacia Unirea Brăila, Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava, Dunărea Călăraşi – CSM Râmnicu Vâlcea, Unirea Tărlungeni – Chindia Târgovişte, ASU Politehnica Timişoara – CS Baloteşti.
Monica CRISTEA