Divizionara a doua de fotbal CS Mioveni va disputa pe 12 noiembrie, de la ora 12, pe Stadionul Orăşenesc, o partidă de verificare în compania liderului la zi al primului eşalon fotbalistic Steaua Bucureşti.
Meciul a fost programat pentru acea dată, deoarece ambele echipe au liber în campionat. CS Mioveni avea programat meciul cu Şoimii Pâncota, însă cum formaţia arădeană a fost exclusă din campionat, galben-verzii vor sta. De partea cealaltă, Liga I este întreruptă din cauza meciurilor echipelor naţionale, România jucând, pe 11 noiembrie, cu Polonia, la Bucureşti.
Este prima partidă amicală dintre cele două grupări, care însă s-au mai întâlnit de patru ori în jocuri oficiale, toate în Liga I. Prima dată, în sezonul 2007-2008, când Steaua s-a impus la Mioveni cu 2-1 (golul argeşenilor a fost marcat atunci de Cristi Bratu), iar în retur, la Bucureşti, a fost 2-0 pentru gazde.
În sezonul 2011-2012, într-un meci disputat la Constanţa, Steaua s-a impus cu 4-0. Ultimul meci direct a avut loc pe 4 martie, la Mioveni, iar Steaua a câştigat cu 1-0. La acel ultim meci, pe teren s-a aflat şi actualul antrenor secund Mihai Olteanu, dar şi brazilianul Roberto Ayza, în timp ce Cosmin Năstăsie a intrat în repriza a doua, iar Andrei Nilă, Bogdan Stoica şi Octavian Popescu au fost rezerve. De asemenea, atunci juca la CS Mioveni şi mijlocaşul Gabriel Enache, care acum evoluează la Steaua.
Monica CRISTEA