Ieri, CS Mioveni a disputat o nouă partidă de verificare din această pauză precompetiţională. Elevii lui Marius Stoica au învins cu 7-2 pe AFC Hărman, jocul având loc pe terenul adversarilor. A fost al doilea amical jucat de galben-verzi în cadrul cantonamentului montan de la Poiana Broşov.
La pauză, gazdele au condus cu 2-1, după ce au deschis scorul în minutul 22; Balint a egalat în minutul 26 (cu un şut plasat din interiorul careului), iar adversarii au beneficiat apoi de un autogol al lui Beţa, în minutul 40. După pauză, CS Mioveni a întors rezultatul, marcând de alte şase ori. Rădescu a egalat în minutul 55, iar şase minute mai tâziu, Coşereanu a transformat penaltiul acordat la faultul în careu asupra lui Năstăsie. În minutul 63, Coşereanu a marcat pentru 4-2, iar în minutul 76, Călin a majorat diferenţa la 5-2, după o centrare a lui Edi Stoica. Ultimele două goluri ale Mioveniului au fost marcate de Edi Stoica (din penalti, în minutul 85) şi de Călin, în minutul 86, cu o reluare din interiorul careului.
CS Mioveni (repriza I): Preda – Ghiţă, Beţa, Celea, Burnea – Boboc, Costin – Şimăndean (min. 30, Cioargă), Hergheligiu, Măzărache (min. 30, Massaro) – Balint;
CS Mioveni (repriza II): Croitoru – Albăstroiu, Gherghe, Traşcu, Alexe (min. 75, Edi Stoica) – Anghelina, Zamfirescu (min. 75, Călin) – Rădescu, Işfan, Coşereanu – Năstăsie.
Revin miercuri acasă
CS Mioveni revine de la Poiana Braşov miercuri, 17 iulie, săptămâna încheindu-se cu amicalul de sâmbătă, de la Buftea, cu Maccabi Haifa.
În meciul de la Hărman, Marius Stoica a folosit două echipe diferite, în cele două reprize. Fotbaliştii Mioveniului au urcat la munte pe 6 iulie. Antrenorii Marius Stoica, Mihai Olteanu, Iulian Preda şi Iulian Ilie se bazează pe un lot compus din 25 de jucători, acesta fiind cel pe care se vor baza şi la începerea campionatului. Printre aceştia se numără şi noutăţile Raul Costin, Davide Massaro şi Marian Anghelina, dar şi juniorii Işfan, Călin, Albăstroiu, Cioargă şi Zamfirescu. CS Mioveni a mai susţinut un joc amical în cantonamentul de la Poiana Braşov. Galben-verzii au jucat împotriva unei colege de serie, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, nou-promovată în al doilea eşalon fotbalistic al ţării. Galben-verzii au pierdut