CS Mioveni a remizat azi, scor 0-0, în deplasare, cu Energeticianul. Partida a contat pentru etapa a 26-a din Liga II.
Argeşenii nu au strălucit, dar au obţinut un punct important în economia clasamentului. După o primă repriză în care oaspeţii au avut mai multe ocazii de gol, a urmat mitanul secund în care gazdele au încercat desprinderea, în timp ce argeşenii s-au apărat foarte bine.
În minutul 12, galben-verzii au avut prima ocazie: Măzărache a centrat de pe stânga, Herghelegiu a ajuns balonul la 16 metri, dar şutul său a fost blocat. Argeşenii au încercat în zadar să marcheze, dar intenţia lor a fost în primul rând aceea de a nu primi gol. În minutul 27, Măzărache a centrat periculos în faţa porţii, dar Călin, cu poarta goală, nu a reuşit să împingă balonul în plasă. Să fi fost de vină neşansa? Nici vorbă! Pentru că faza a continuat cu un corner al galben-verzilor. Mingea a ajuns la Traşcu, iar acesta, nemarcat la 11 metri, a şutat pe lângă poartă.
În minutul 55, Energeticianul a fost aproape de gol: Maxin a centrat perfect de pe partea dreaptă, însă Vlad Rusu nu l-a putut învinge pe Croitoru, din 6 metri, cu o lovitură de cap. Trei minute mai târziu, oaspeţii au irosit şi ei o ocazie. Măzărache a obţinut o lovitură liberă la 20 de metri, dar Hergheligiu a tras peste zid, dar şi puţin peste poartă. Au urmat zece minute echilibrate, în care ambele formaţii au preferat să se apere, în loc să atace. În minutul 67, gazdele puteau deschide scorul: Dragu a şutat spre poartă, Croitoru a fost puţin neatent, însă a reuşit să scoată în corner de sub transversală. Meciul s-a terminat nedecis, însă pentru CS Mioveni urmează o confruntare extrem de dificilă în campionat. Vineri, 29 martie, echipa lui Daniel Opriţa va juca împotriva celor de la ASU Poli Timişoara, pe propriul teren, de la ora 18.
Energeticianul: Axinte – Robert Petre, Guitti, D. Lung (cpt.), Andrei Dragu – Iovu (Al. Neacşa, min. 70), Petruş, Cenaj, Maxin – Al. Popescu (C. Ionică, min. 62), Al. Petruş (Vl. Rusu, min. 46); antrenor: George Zima;
CS Mioveni: Croitoru – Kilyen, Burnea, Celea, Beţa – Traşcu, Boboc – Hergheligiu (Balint, min. 74), A. Călin (Işfan, min. 65), Ayza (cpt.) – Măzărache (C. Năstăsie, min. 78); antrenor: Daniel Opriţa.
Vă reamintim că CS Mioveni a început anul cu o victorie, a urmat apoi o remiză, iar după aceea două eşecuri. Ultimul, cu Chindia, l-a înfuriat pe antrenorul Daniel Opriţa, care a vorbit inclusiv de demisie. Cu 39 de puncte acumulate până acum, formaţia argeşeană se află pe locul 7, fără griji, însă Opriţa cere mai mult de la jucătorii săi, fiindcă în sezonul următor spune că îşi doreşte promovarea.
În meciul tur, disputat la Mioveni, s-au impus galben-verzii cu 2-1. Cătălin Alexe (min. 67) şi Alexandru Popescu (min. 77) au marcat pentru argeşeni, în timp ce pentru Energeticianul a punctat Alexandru Neacşa (min. 90).