Advertisement
- Iată elevii care au trecut, primii, linia de sosire
Peste 300 de elevi ai claselor V – VIII au luat startul joi, 19 mai 2016, la o nouă etapă a crosului sportiv „Campionii bucuriei”, desfăşurat la Mioveni.
Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Argesului şi Muscelului, în parteneriat cu Primăria Mioveni şi unităţile de învăţământ din oraş.
Câştigătorii
La secţiunea rezervată claselor V-VI, băieţi, pe primele trei locuri s-au clasat elevi ai Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”: Mihai Conea (locul I), Flavius Coşereaţă (locul al II-lea) şi Iovatan Cârpăci (locul al III-lea).
La clasele VII-VIII, băieţi, au trecut primii linia de sosire trei elevi ai Şcolii Gimnaziale Colibaşi, în următoarea ordine: Constantin Niţu, Robert Oprea şi Valentin Laibăr.
La clasele V-VI, fete, podiumul a fost „mixt”: Amira Borţoi de la „George Topârceanu” a ieşit pe primul loc, Alexandra Pârvu, de la „Liviu Rebreanu”, pe locul al II-lea şi Gabriela Panait, de la „Liviu Rebreanu”, pe locul al III-lea,
În fine, la clasele VII-VIII, fete, premierea a fost … uniformă, fiind vorba doar de sportive de la „Liviu Rebreanu”: Emanuela Vlăduţă (locul I), Luiza Fulgeanu (locul al II-lea) şi Antonia Băduţ (locul al III-lea).
Mirela NEAGOE
Advertisement