E sau nu e protest la parchetele argeşene? Este o întrebare la care e greu de dat un răspuns, fiindcă, deşi am insistat, niciunul dintre prim-procurorii pe care am încercat să-i contactăm nu a răspuns la telefon.
Procurorii au intrat la procese
Aşa cum v-am informat, nemulţumiţi de modificările aduse legilor justiţiei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi al celui de pe lângă Judecătoria Piteşti au decis să suspende activitatea acestor instituţii pentru trei şi, respectiv, cinci zile, începând de azi. Potrivit unei declaraţii a magistratului Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului Argeş, pe perioada protestului va fi asigurată doar participarea la cauzele urgente precum cele cu minori, emiterea unor ordine de protecţie sau luarea de măsuri preventive.
Pentru a vedea care este situaţia concretă, azi am fost şi la Judecătoria Piteşti, şi la Tribunalul Argeş unde am constatat că, deşi era anunţat protest, procurorii au intrat normal la procesele unde era necesară participarea lor la şedinţele de judecată. În altă ordine de idei, din surse sigure am aflat că, tot ieri, procurorii urmau să se întâlnească într-o nouă şedinţă, pentru a stabili ce urmează să facă în continuare. Este posibil ca tocmai această şedinţă să fi determinat măcar pentru o zi continuarea activităţii, până la o decizie finală.
Nemulţumiri
Tot ieri, premierul Viorica Dăncilă i-a invitat pe reprezentanţii protestatarilor la negocieri, alături de Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, şi Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii. Conducerile a trei asociaţii profesionale ale magistraţilor au anunţat că nu vor da curs invitaţiei, precizând că independenţa justiţiei nu se negociază şi că trebuie respectat principiul separaţiei puterilor în stat.
Reprezentanţii acestora au criticat OUG 7/2019 pentru modificarea legilor justiţiei pe motiv că aceasta încalcă principiul separaţiei carierelor judecătorilor şi procurorilor, mai ales în ceea ce priveşte criterul de accedere la ÎCCJ. Acesta a fost modificat în sensul în care orice magistrat cu o vechime de 18 ani, atât ca procuror, cât şi judecător, poate ocupa un loc la instanţa supremă. Până acum, criteriul vechimii impunea 18 ani doar în funcţia de judecător pentru a accede la instanţa supremă.
Totodată, asociaţiile au mai arătat că, prin modificările aduse de OUG, se dă posibilitatea unui judecător, care a fost anterior procuror, să devină şef la Parchetul General, la DNA sau la DIICOT, „fapt ce constituie, de asemenea, o încălcare evidentă a principiului separării carierelor”. Şi secţiile pentru procurori şi judecători din cadrul CSM au criticat OUG 7, care a fost deja publicată în Monitorul Oficial, precizând, în plus faţă de obiecţiile asociaţiilor, că prevederile referitoare la organizarea şi conducerea Ministerului Public nu au fost propuse de Consiliu.
Protest la DIICOT şi Curtea de Apel
De notat şi că DIICOT a hotărât să îşi suspende activitatea până pe 8 martie, timp de 4 ore în fiecare zi. Decizia e fără precedent şi vine tot ca urmare a OUG nr. 7, care modifică legile justiţiei. DIICOT este structura abilitată cu investigarea tuturor dosarelor privind infracţiunile de crimă organizată şi terorism. În acest interval de timp vor fi soluţionate doar urgenţele, respectiv cauzele cu arestaţi sau alte situaţii operative ce nu suportă amânare.
De asemenea, azi după-amiază, Curtea de Apel Piteşti a decis „suspendarea activităţii judecătorilor cu publicul începând de azi până la 1 martie, în intervalul orar 8-9, având în vedere conţinutul şi modul de adoptare a OUG 7/2019, urmând ca după această dată să se analizeze posibilitatea adoptării unei forme de protest mai radicale„.
Magistraţii consideră că unica soluţie de ieşire din impas este abrogarea de urgenţă a OUG 7. Să fim, oare, martori ai unei crize fără precedent în justiţia din România?