Echipa naţională de juniori sub 15 ani se va reuni astăzi, la Mogoşoaia, şi va pleca la Piatra Neamţ, locul unde va disputa două jocuri de verificare împotriva selecţionatei similare a Moldovei. Cele două partide vor avea loc pe terenul sintetic de la stadionul Ceahlăul marţi, 21 februarie, de la ora 14, şi joi, 23 februarie, de la ora 12.
Antrenorul Costel Enache a convocat pentru aceste două meciuri de verificare 24 de jucători, iar printre aceştia îl regăsim şi pe fundaşul echipei SCM Piteşti Alexandru Crivac, jucător în vârstă de 14 ani.
Pentru dubla cu Moldova, în afară de fotbalistul alb-violet au mai fost chemaţi şi Dragoş Horeboiu de la CN Dinicu Golescu Câmpulung şi mijlocaşul Alexandru Sima, de la Şcoala de Fotbal „Dani Coman”. Aceasta este prima acţiune din acest an a lotului sub 15 ani, cea mai tânără reprezentativă a României.
Monica CRISTEA