Cristian Stan este un tânăr speaker, blogger şi vlogger din Piteşti, fiind pasionat de speaking şi dezvoltare personală. Cristian este foarte activ pe reţelele de socializare, de la youtube, facebook, instagram sau blog, acolo unde împărtăşeşte des sfaturi utile pentru tineri şi nu numai. Acesta abordează teme legate de viaţa unui adolescent la început de drum, relaţiile dintre oameni, implicarea în societate, dar şi cum să scapi de insecurităţi şi lucruri care ţi-ar putea crea neplăceri.
„Despre relaţiile din viaţa noastră”
De câteva luni, piteşteanul a început o serie de materiale în care povesteşte pe larg despre relaţii, mai ales pentru cei care sunt încă lipsiţi de experienţă, dând sfaturi şi soluţii la anumite probleme.
Un exemplu este „5 semne că eşti într-o relaţie toxică”, clip postat pe canalul de youtube, care prezintă situaţii de relaţii profesionale, de dragoste sau simplă prietenie: „Relaţiile sunt unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa ta. Fie că e vorba de o relaţie de prietenie, colegialitate, o relaţie profesională sau cu persoana iubită, relaţiile sunt cele care au cel mai puternic efect asupra calităţii vieţii tale. De foarte multe ori persoanele cu care suntem într-o relaţie sunt chiar cele care nu ne lasă să ne bucurăm de ea. Aşa că am făcut o listă cu 5 semne care să-ţi arate că eşti lângă o persoană toxică şi ce poţi face în acest sens”.
Eşecul într-o relaţie
Un alt subiect ar fi eşecul într-o relaţie, momentul în care persoana dragă te părăseşte: „Nu orice om care iese din viaţa ta este o pierdere. De cele mai multe ori, cei care ne părăsesc atunci când avem cea mai mare nevoie de ei ne fac un serviciu. Dar de ce? Pentru că în acest fel demonstrează că nu erau persoanele potrivite”.
De asemenea, Cristian vorbeşte despre situaţiile în care oamenii sunt buni cu persoanele „greşite” şi suferă dezamăgiri, crezând că este greşeala lor: „Cea mai puternică dovadă a unui caracter frumos este momentul în care faci bine, cu toate că voiai şi puteai să faci rău. Una dintre problemele cu care ne confruntăm zi de zi este faptul că oamenii buni sunt folosiţi, în loc să fie apreciaţi. De cele mai multe ori, cei care sunt răniţi sunt cei care au avut încredere, cei care au oferit ajutor sau cei care s-au pus pe ei pe locul doi pentru a pune pe altcineva pe locul unu. Cei care sunt răniţi sunt cei care şi-au pus sufletul înainte. Şi am văzut atâţia oameni care au renunţat, care au devenit reci şi care nu au mai vrut să sufere, iar asta mi se pare perfect normal. Viaţa ne învaţă în cele din urma în cine putem avea încredere şi în cine nu, însă este nevoie de multe căzături pentru a putea aprecia cu adevărat un om care este cu totul lângă tine. Este nevoie poate să fim minţiţi, să fim înşelaţi sau trădaţi de persoanele la care nu ne-am fi aşteptat nicio secundă. Iar asta nu este drept. Dar nu regreta. Să nu-ţi pară rău că tu ai fost bun atunci când puteai să nu fii. Să nu îţi pară rău că nu ai lăsat ura şi minciuna altora să te schimbe. Să nu regreţi niciodată că ai un caracater frumos. Fii mândru cu cine eşti şi cu felul în care acţionezi. Pentru că, în cele din urmă, comportamentul tău spune multe despre tine şi comportamentul lor spune multe despre ei”.