Procurorii DNA, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cristian Mircea Meleşteu, fost director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) şi fost consilier judeţean PSD, pentru abuz în serviciu.
Procurorii acuză
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată alţi doi argeşeni, şi anume Georgiana Drăghici (soţia deputatului Mircea Drăghici, care e şi chestor al Camerei Deputaţilor), la data faptelor preşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) Argeş, acuzată de mărturie mincinoasă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la abuz în serviciu, instigare la mărturie mincinoasă şi instigare la favorizarea făptuitorului, respectiv Doru Marian Bălăşoiu, un apropiat al soţilor Drăghici, pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi participaţie improprie la abuz în serviciu.
Din rechizitoriul procurorilor Anticorupţie rezultă că „Mircea Cristian Meleşteu (…), cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi sub pretextul desfăşurării proiectului studenţesc ED-ECO Sport, a contribuit la organizarea unei tabere politice de dezvoltare personală şi leadership pentru organizaţia de tineret a unui partid politic, la două hoteluri din Poiana Braşov ce se află în administrarea Complexului Sportiv Naţional (CSN) Poiana Braşov. Toate cheltuielile de cazare şi masă ale celor 102 de participanţi, conform diagramelor CSN, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfăşurării proiectului în perioada 22-24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile MTS, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru formaţiunea politică”.
Semnături falsificate
Anchetatorii mai susţin că, în decembrie 2013, Georgiana Drăghici i-a solicitat unei alte persoane să transmită prin e-mail un tabel cuprinzând datele unor studenţi de la o facultate piteşteană, destinatari fiind Doru Marian Bălăşoiu şi încă o persoană, cu indicaţia de a-l „completa cu mai multe tipuri de scris”. Aşa se face că, în aceeaşi perioadă şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Bălăşoiu a falsificat, la solicitarea Georgianei Drăghici, semnăturile celor 102 studenţi care apar pe lista participanţilor la proiect, dar care în realitate nu au fost efectiv prezenţi la eveniment. Aceste documente au fost avute în vedere de către funcţionari ai MTS la aprobarea decontării nelegale a proiectului, care nu aveau cunoştinţă despre caracterul formal al activităţii şi nici că documentele anexate erau fictive.
Mărturie mincinoasă
Procurorii DNA mai precizează că, în aprilie 2016, cu ocazia audierii în calitate de martor în dosar, Georgiana Drăghici „a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştia cu privire la aspectele esenţiale” şi a determinat o altă persoană să facă afirmaţii mincinoase în cadrul declaraţiei de martor dată în cauză, „cu scopul evitării implicării sale în cercetări şi favorizării inculpatului Bălăşoiu Doru”. Este motivul pentru care procurorii au schimbat încadrarea juridică din martor în inculpat. De altfel, la scurt timp după demararea cercetărilor, Georgiana Drăghici şi-a dat demisia de la conducerea tineretului social-democrat argeşean. În acest context, MTS s-a constituit parte civilă cu 14.000 lei, reprezentând suma achitată pentru cheltuielile de cazare şi masă ale participanţilor la tabăra politică, iar CSN Poiana Braşov cu 7.889 lei, reprezentând suma neîncasată prin neaplicarea tarifelor de cazare şi masă pentru terţi.
Cauza a fost trimisă la Tribunalul Bucureşti şi, după cum v-am informat, a şi trecut de Camera Preliminară. Pentru a le da avocaţilor posibilitatea să studieze dosarul ca să poată formula apărarea, s-a stabilit termen de judecată pentru marţi, 14 martie, când judecătorii vor analiza dacă sunt sau nu întrunite condiţiile pentru a începe judecarea.
Val. NICOLAU