Zilele trecute, Cristian Cocea, directorul Direcţiei de Cultură Argeş, şi-a lansat volumul „Cartea calfei călătoare. Hoinăreli pe hărţi şi-n cărţi”.
„Este al cincilea meu volum şi este un jurnal de călătorie, iar pozele îl fac foarte uşor de citit. În paginile sale sunt adunate impresii de drum din opt ani de concedii bugetare, făcute în Balcani şi prin Europa. Dacă o să o răsfoiţi, veţi găsi şi Bulgaria frumos descrisă, şi Grecia, şi un dicţionar al Stambulului, dar şi Franţa, Italia sau Spania. Este nu numai o carte de observat monumente şi de povestit de pe urma marilor călători argeşeni sau universali, ci este o carte a unui jurnalist care observă ce se întâmplă în anii de criză, nu doar în România, ci şi pe continent. Am fost atent la mai multe aspecte, la modul în care se îmbracă, cum relaţionează cu străinii, cum te servesc, cum sunt oferite informaţiile sau cum se refuză. De asemenea, veţi întâlni şi marile catedrale ale Vestului şi marile monumente”, a explicat autorul.
Printre cei care l-au felicitat pentru această carte s-a numărat şi prefectul judeţului, Cristian Soare. „Sunt bucuros – a spus el – că sunt alături de prietenul meu Cristian Cocea şi sunt sigur că vor mai urma şi alte cărţi. Am primit cu drag volumul proaspăt lansat şi îmi doresc să fiu şi eu printre cei care îl promovează.”
Ioana RADU